Categories: EvenimentFlash

Hoţul de la bijuteria „Avantaje” a fost prins

 

Sorina Popa

Suspectul în cazul furtului de bijuterii de la magazinul „Avantaje” a fost adus, ieri, la Deva, după ce a fost prins pe Litoralul românesc.
Reamintim că în data de 19 iunie, un tânăr a intrat în magazinul de bijuterii şi le-a cerut vânzătoarelor să îi arate două lanţuri de aur, în valoare de 21.000 de lei. Când s-a văzut cu bijuteriile în mână, hoţul a luat-o la fugă cu ele. Până să se dezmeticească vânzătoarele, bărbatul era departe. 

La mare, la soare
Ulterior, poliţiştii au analizat imaginile surprinse de camerele de supraveghere şi celelalte probe şi au reuşit, în 10 zile de la comiterea furtului, să îl identifice pe suspect. Acesta este Gheorghe H., de 25 de ani, din municipiul Orăştie. După ce a furat bijuteriile, hoţul le-a vândut la jumătate de preţ. Cu banii obţinuţi, el a plecat la mare, la Costineşti, într-o binemeritată vacanţă. Acolo, în câteva zile, el a cheltuit toţi banii. Ca să-l prindă, poliţiştii hunedoreni au lucrat împreună cu cei din Constanţa.  O escortă formată din poliţişti ai Biroului de Investigaţii Criminale Deva s-a deplasat la Costineşti, de unde l-au preluat pe suspect. Ieri, el a fost arestat preventiv pentru 29 de zile.

MesagerulHunedorean

View Comments

  • cei mai prosti hoti:))=)) cum sa furi dintro bijuterie numa vreo 25 de milioane:))=)) poi ori dai gaura de vreo 2-3 miliarde ori te lasi la mana ta:)) PROSTILOR!!!!!

  • Ba Varutz esti un prost tata, poi cum sa fure ala de 2-3 miliarde daca a rugato pe vanzatoare sa`i arate 2 lanturi ? Crezi ca daca el ii cerea 1 kg de aur aia ii arata toate bijuteriile de magazin ? :)) ce Vita esti ma omule
    :))

Recent Posts

Misiune dificilă a pompierilor ISU Hunedoara pentru stingerea unui incendiu de vegetație uscată și fond forestier izbucnit în zona Cheile Buții din Retezat, pe teritoriul orașului Uricani.

În toată această perioadă, pompierii Detașamentului Petroșani împreună cu lucrători ai Ocolului Silvic au acționat…

3 zile ago

APA PROD S.A. Deva își extinde serviciile digitale: Mai multă flexibilitate, plăți simplificate și informare în timp real pentru peste 67.000 de clienți

S.C. APA PROD S.A. Deva continuă strategia de modernizare și digitalizare a serviciilor oferite comunității…

3 zile ago

PERCHEZIȚII ÎNTR-UN DOSAR PRIVIND BANCNOTE FALSIFICATE

Polițiștii specializați în combaterea criminalității organizate din Hunedoara au desfășurat, cu sprijinul jandarmilor și sub…

3 zile ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Se vorbește prin târg că e scandal mare cu o firmă de cons­trucții care a…

4 zile ago