Categories: Actualitate

Hoţul a fugit cu banii la ştrand

Oana Mihnea

O femeie de 34 de ani din municipiul Petroşani a rămas fără o sumă semnificativă de bani, după ce a uitat maşina descuiată.
Aceasta s-a oprit pe marginea barajului Subcetate, ca să facă o plimbare în aer liber, dar din cauza euforiei care a cuprins-o, a lăsat maşina neasigurată şi s-a tot dus. Mai rău este că, femeia şi-a lăsat şi poşeta cu toţi banii în interior, pe scaunul din faţă, la vederea curioşilor. Moment perfect pentru un tânăr de 17 ani, din comuna Sântămăria-Orlea, aflat şi el în zonă, care a observat geanta femeii în maşină şi a decis să probeze uşa. Cum a găsit-o descuiată, n-a mai stat pe gânduri şi a furat din geantă 200 euro şi 700 lei. După ce şi-a dat seama că a fost victima unui furt, hunedoreanca s-a dus aţă la poliţie să reclame fapta. Oamenii legii au pornit în căutarea hoţului şi i-au dat de urmă în localitatea Subcetate, pasager într-o maşină aflată în trafic. Hoţul le-a declarat poliţiştilor că după ce s-a văzut cu banii în mână, s-a dus la ştrandul din Călan să facă o baie şi a cheltuit 300 lei făcându-şi toate poftele. Restul banilor au fost găsiţi asupra lui. Acum, are dosar penal pentru furt, însă este cercetat în stare de libertate, pentru că se află la prima abatere.

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

Servicii medicale extinse la Spitalul Municipal Brad: Un nou specialist în Chirurgie Maxilo-Facială se alătură echipei

Spitalul Municipal Brad își extinde serviciile medicale destinate comunității locale și localităților învecinate prin cooptarea…

o zi ago

Rotiri gratuite primite în tranșe: cum funcționează și ce trebuie să știi

În acest articol îți explic cum funcționează bonusurile fără depunere la care rotirile gratuite se…

o zi ago

Proiect de 5,8 milioane de euro: Lucrările de modernizare a Parcului Central din Hunedoara, în linie dreaptă

Primăria Municipiului Hunedoara continuă implementarea proiectului de reabilitare și modernizare a Parcului Central, o investiție…

o zi ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Scena politică româ­neas­că fierbe în culise, mai ales după insta­bi­li­ta­tea guvernamentală re­cen­tă, iar zvonurile despre…

2 zile ago

Bulina albă

Prof. univ. dr. ing. Radu Sorin Mihai, rectorul Universității din Petroșani Pentru că universitatea pe…

2 zile ago