Doi indivizi au acționat la pont și au spart o casă din satul Săliștioara, după ce au aflat că proprietara se află de mai multă vreme la muncă în străinătate.
Unul dintre spărgători s-a dat de gol și informația a ajuns la polițiști. Paguba făcută de inculpați a fost evaluată la circa 3.000 de euro. Luat la întrebări de polițiști, localnicul a recunoscut că a furat boxa și alte bunuri din locuință, ba chiar a fost de acord să predea de bună voie bunurile sustrase. Le-a mai spus anchetatorilor că pe lângă bunurile din casă au dat iama și în pivniță și au furat mai multe sticle cu băuturi alcoolice – șampanie și vin. Unul dintre hoți a fost condamnat la 3 ani 10 luni şi 20 zile închisoare în regim de detenție. Complicele său, minor în vârstă de 16 ani, a fost condamnat la măsura educativă neprivativă de libertate a supravegherii, pe o perioadă de trei luni, pentru săvârșirea infracțiunii de infracțiunii de furt calificat. (M. Gânju)
Pentru misiune au fost alocate trei autospeciale de stingere, autoscara mecanică și o ambulanță SMURD.…
Polițiștii hunedoreni au întocmit două dosare penale distincte, după ce mai multe arme de foc…
Sesiunea de diseminare a rezultatelor proiectului a fost deschisă de domnul Ioan Sebastian Bara, managerul…
Opt persoane au fost reținute de polițiști, pentru 24 de ore, în urma unei încăierări…