Pici Arpad, Geanina Mihoc, Valentin Covaciu şi Valentin Hârleţ sunt autorii a numeroase furturi comise pe raza Văii Jiului, dar nu numai. Legea favorabilă minorilor i-a scăpat de cele mai multe ori de pedepse cu detenţia, însă acum acest lucru s-a schimbat. Astfel, cei patru au fost condamnaţi zilele trecute pentru mai multe furturi, dosarul fiind soluţionat de Judecătoria Petroşani. Pici Arpad, acum aflat în Centru de Detenţie Craiova, după contopirea mai multor pedepse, va rămâne într-un centru de detenţie pe o perioadă de 4 ani şi 10 luni pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat. Geanina Mihoc, minoră la data săvârşirii faptei, în prezent aflată în Penitenciarul Gherla, a fost condamnată la 2 ani şi 7 luni iar Valentin Covaciu la măsura educativă neprivativă de libertate a supravegherii pe o perioadă de şase luni pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat. Valentin Hârleţ a ajuns şi el într-un centru educativ pentru o perioadă de 2 ani. (M. Gânju)
Peste 100 de familii şi persoane singure, din municipiul Deva, care beneficiază de supliment pentru…
Primăria Municipiului Deva și Centrul Cultural „Drăgan Muntean”, organizează în perioada 9–10 octombrie 2026, cea…
Iulius Gelu Bedea (foto) și-a înaintat demisia din funcția de manager interimar al Spitalului de…
Volumul lucrărilor de construcții din România a crescut cu 11,2% în primele șapte luni din…
113 cupluri din oraşul nostru care anul acesta împlinesc 50 de ani de căsnicie au…