Categories: EvenimentFlash

Hoţii au lăsat mii de oameni fără apă

Andreea Lazăr

Mii de persoane din municipiul Hunedoara şi din satele Teliucu Superior, Cinciş şi Plosca au rămas fără apă la robinete, după ce hoţii de fier vechi „şi-au făcut datoria”. Aceştia au furat mai multe piese de pe magistrala care alimentează oraşul şi satele învecinate.

O nouă „operă” a hoţilor de fier
Cel mai probabil, hoţii de fier vechi au acţionat în cursul dimineţii de vineri, când au furat capacul unei vane de la unul dintre căminele din Teliucu Superior. Furtul a fost descoperit de către reprezentanţii Apa Prod abia după-amiaza, în urma unei sesizări la Centrul Operaţional Hunedoara. „Am fost sesizaţi că nu există presiune la staţia de filtre Sânpetru. Imediat, o echipă operativă a plecat pe teren şi a inspectat toate căminele de pe reţeaua de aducţiune a apei potabile, observând că la unul dintre cămine, situat în zona fostei fabrici de preparare, din localitatea Teliucu Superior, lipseşte capacul unei vane”, a declarat purtătorul de cuvânt al Apa Prod, Bogdan Leucuţa. Din cauza furtului, locuitorii din cartierul OM, dar şi cei din toate blocurile turn din Hunedoara au rămas fără apă potabilă timp de cinci ore.

Mai rău pentru mai mulţi
Dacă în municipiul Hunedoara, furnizarea apei potabile a fost reluată după doar câteva ore, locuitorii din Cinciş, Plosca şi Teliucu Superior au stat mai bine de o zi fără apă la robinete. Angajaţii Apa Prod au muncit ore întregi pentru eliminarea avariei, furnizarea apei potabile în toate localităţile fiind reluată în cursul noţii de sâmbătă spre duminică. Pe perioada defecţiunii, reprezentanţii societăţii de furnizare a apei potabile au decis folosirea unei surse alternative de alimentare din lacul Cinciş, ceea ce a generat un consum suplimentar de energie electrică pentru acele pompe. Mai mult, reprezentanţii Apa Prod spun că hoţii au avut noroc că au scăpat cu viaţă în urma furtului. Aceştia puteau fi răniţi grav, dacă jetul de apă, care a ţâşnit de pe conductă în momentul luării vanei, i-ar fi lovit direct.

MesagerulHunedorean

Recent Posts

POLIȚIȘTII INTERVIN FERM PENTRU COMBATEREA VIOLENȚEI DOMESTICE ȘI PROTEJAREA VICTIMELOR

Bărbat reținut pentru încălcarea ordinului de protecție și amenințare, la Petrila   La data de…

3 ore ago

Un bărbat de 62 de ani a fost reținut pentru 24 de ore, fiind cercetat sub aspectul comiterii infracțiunii de viol, în urma cazului semnalat ieri, la Hațeg.

Reamintim că polițiștii au intervenit prompt după sesizarea privind dispariția unei tinere de 27 de…

o zi ago

De 1 mai, „fântâna muzicală” de la Hunedoara îşi reia programul.

Programul cu jocuri de lumini şi sunet se va derula vinerea, sâmbăta şi duminica, de…

2 zile ago

Festivitate de premiere a viitorilor profesioniști în economie, la Consiliul Județean Hunedoara

Un număr de 20 de elevi participanți la etapa județeană a Concursului Național de Cultură…

2 zile ago