Patru cai, cei mai buni şi frumoşi, dintr-un centru de echitaţie din Petrila, au fost furaţi în noaptea de vineri spre sâmbătă. Proprietarul a apelat la ajutorul poliţiştilor pentru prinderea hoţilor de cai. Deocamdată, autorii faptei nu au fost identificaţi.
Dacă poliţiştii nu au date despre identitatea hoţilor, proprietarul cailor, Călin Popa, susţine că a aflat cine a dat iama în grajdul său. Acesta ne-a spus că animalele au fost furate în noaptea dintre 10 spre 11 august, între orele 02.00 şi 06.00. Călin Popa este administratorul centrului de echitaţie Carpathian Horse Trekking şi în noaptea furtului se afla la grajd, deoarece paznicul era plecat. Dimineaţa, din cei nouă cai care erau în ţarc a găsit doar trei, iar poarta era ruptă. Pe doi dintre cai i-a găsit în apropierea centrului, iar unul avea o funie legată de gât. Ceea ce l-a făcut pe Călin Popa să înţeleagă că patru dintre ei şi anume Mura, Brego, Bella şi Arya i-au fost furaţi. A sesizat Poliţia şi în paralel a încercat să afle unde ar putea fi căluţii. ”Caii au fost furaţi în noaptea dintre 10 spre 11 august, iar în 12 august au ajuns la un târg din Oradea, unde au fost vânduţi. Au fost aduşi cu o maşină înmatriculată în judeţul Hunedoara, de un bărbat din Haţeg. Nu ştiu cui au fost vânduţi. Caii au microcip şi am acte cu care pot dovedi că sunt ai mei”, a declarat Călin Popa. Tânărul a mai spus că în aceeaşi noapte, hoţii au încercat să fure cai şi de la un centru de echitaţie din Vulcan, dar nu au reuşit. În schimb, au reuşit să-i fure doi cai unui bărbat din Băniţa, cu care omul îşi câştiga existenţa.
Petrileanul a mai spus că animalele care i-au fost furate erau cele mai blânde şi mai des folosite la şedinţele de echitaţie pe care le oferă la centrul Carpathian Horse Trekking.
Astăzi, la votul din comisiile buget-finanțe din Parlamentul României asupra amendamentelor PSD pentru includerea în…
De râsul curcilor s-au făcut niște „băieții cu ochii albaștri”. Gurile rele din regiune spun…
Adrian Ahrițculesei , reputat alpinist Pentru că și-a propus să arboreze drapelul țării pe toate…
Gabriela C., din Petrila Pentru că este învinuită de violare de domiciliu și a fost…
Polițiștii chemați la fața locului i-au găsit în buzunarele hainei și drogurile pe care le…
Odată cu intrarea în vigoare a prevederilor OUG nr. 17/12.03.2026, privind modificarea și completarea unor…
View Comments
Ii prindem. Pe urmele lor suntem.