Categories: Actualitate

Hoţ de cărbune agresiv, arestat preventiv

Un agent de pază, care supraveghea un transport de cărbune, a fost rănit, fiind lovit cu o piatră de persoane necunoscute. Incidentul s-a petrecut în zona Coroieşti.

Poliţiştii care au intervenit la faţa locului au stabilit că, în momentul garării trenului de marfă în staţia CFR Vulcan, mai multe persoane au încercat să fure cărbuni din vagoane şi au aruncat cu pietre spre agenţii de securitate, rănindu-l pe unul dintre aceştia. Agentul de pază rănit a fost preluat de ambulanţă şi transportat la Spitalul Municipal Vulcan, pentru acordarea de îngrijiri medicale. Pentru a se apăra, agenţii de securitate au folosit armamentul din dotare şi au tras 11 focuri de armă, fără însă a răni vreo persoană. Poliţiştii au întocmit  dosar penal pentru tentativă de furt şi loviri sau alte violenţe. În urma cercetărilor au reuşit să îl identifice pe unul dintre prezumtivii autori, un bărbat de 38 de ani din Vulcan.  Individul se numeşte Daniel Vas Coloman,  zis ”Frosco”, are un cazier impresionant cu condamnări pentru furt calificat şi până la infracţiuni grave cum ar fi tâlhăria. ”Frosco” a cerut judecătorilor să fie plasat în arest la domiciliu, însă solicitarea i-a fost respinsă, dat fiind faptul că mai are un dosar pe rol în care este acuzat de tâlhărie. Acesta a fost arestat preventiv pentru 30 de zile, de Judecătoria Petroşani. (N. Bumbac)

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

„Eroul din clasă” – concurs național al Poliției Române pentru prevenirea bullying-ului în școli

Creativitate, spirit de echipă și implicare pentru o școală mai sigură. În perioada ianuarie –…

13 ore ago

ȘOFER DEPISTAT ÎN TRAFIC, AFLAT SUB INFLUENȚA UNOR SUBSTANȚE INTERZISE

Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Deva au scos din trafic un bărbat depistat la volan,…

16 ore ago

PERSOANE REȚINUTE PENTRU 24 DE ORE, DE POLIȚIȘTII SERVICIULUI DE INVESTIGAȚII CRIMINALE

În urma perchezițiilor efectuate, în data de 12 februarie a.c., de polițiștii din cadrul Serviciului…

16 ore ago

Intervenție integrată pentru salvarea unei persoane aflate în pericol – Cetatea Devei

Astăzi, în jurul orei 17:00, polițiștii din cadrul IPJ Hunedoara au intervenit de urgență în…

o zi ago

Șpaga, bat-o vina! România, locul 1 la dare de mită

România ocupă primul loc în Uniunea Europeană la darea de mită. Unul din cinci români…

o zi ago