Haralambie Vochiţoiu: Vă mulţumesc că m-aţi ajutat să fiu o voce pentru Hunedoara!

Am venit în faţa dumneavoastră, în urmă cu patru ani, ca să vă cer încrederea pentru a vă reprezenta în Parlamentul României. Mi-aţi acordat votul. Iar eu am înţeles că trebuie să mă lupt pentru oamenii din acest judeţ.

S-au scurs aceşti patru ani
Ieri, am trăit emoţia ultimei zile de lucru. Am mers mai repede la Senat. De obicei ajungeam la momentul prezenţei. Eram lider de grup, ceea ce presupunea o mulţime de alte activităţi legislative şi administrative.
Am ajuns la Senat, în sala unde am trăit în ultimii patru ani stări dintre cele mai diverse… De la discursuri bine ticluite ce au întors lucruri deja stabilite de alţii, la momente înălţătoare ce m-au făcut să-mi sară inima din piept. Nici zilele dificile, încărcate cu momente penibile când trebuia să trimitem prin vot în cătuşe oameni care ne erau totuşi colegi, nu m-au ocolit.
Uitându-mă în urmă, pe drumul parcurs, constat că atunci aveam acel entuziasm al începutului, al provocării, al lucrului nou – inedit. Am început mai entuziast decât închei mandatul. Statistic am cele mai multe activităţi parlamentare dintre toţi parlamentarii judeţului Hunedoara -708. Senzaţia mea este că, pentru nevoile Hunedoarei, aş fi avut nevoie să nu fiu lăsat singur. Să simt o echipă în jurul meu. O echipă a parlamentarilor hunedoreni.
Candidez acum la Camera Deputaţilor. Peste câteva zile, o nouă etapă va începe. Alţi oameni, alte speranţe, alte abordări.
Le mulţumesc tururor celor care m-au susţinut – prin aprecieri, îmbărbătări sau critici. Vreau să mulţumesc public acelor oameni din spatele parlamentarilor – personalul tehnic. Fără munca lor, ideile noastre nu ar avea contur. Mulţumiri şi celor din mass-media. Fără monitorizarea lor jurnalistică, activităţile noastre nu ar avea ecou. De multe ori mă mustra conştiinţa că-i găseam când veneam la muncă şi îi lăsam tot acolo, fie că eram în clădire, în frig sau ploaie!
Una peste alta, activitatea mea din acest mandat mi-a arătat o altă dimensiune a realităţii, una plină de responsabilitate, dar şi de provocări.
Vă mulţumesc că m-aţi ajutat să fiu o voce pentru Hunedoara.
Întoarcem foaia şi mergem mai departe.

Mesagerul Hunedorean

View Comments

  • Sper sa ai parte de tot raul pe care l-ai raspandit in jurul tau. ziua de 9 noiembrie sa fie inceputul sfarsitului tau. sa platesti pentru tot...

  • Un traseist politic un om fara caracter care ne face de ris judetul,vine din nou sa cerseasca voturi.Nu va lasati impresionati.

Recent Posts

Adrian David a luat proba scrisă la concursul pentru funcția de director general al Casei de Sănătate Hunedoara

Adrian David a obținut nota 77,2 la proba scrisă a concursului pentru ocuparea funcției de…

12 ore ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Spun gurile rele că un afacerist din zonă a fost lă­sat cu conturile aproa­pe goale…

14 ore ago

Bulina albă

Ștefan Tiriteu, manager Spitalul municipal Brad Pentru că, pentru prima dată, Spitalul Municipal Brad va…

14 ore ago

Bulina neagră

B.N., din Dolj Pentru că a fost prins după ce a furat în repetate rânduri…

14 ore ago

Concurs pentru 20 de posturi de director general la Casele județene de sănătate; post scos la concurs și pentru CAS Hunedoara

Casa Națională de Asigurări de Sănătate a organizat concurs pentru postul de director general în…

14 ore ago

Speranțe pentru sute de deveni: 132 de locuințe sociale pe strada Depozitelor vor fi date în folosință anul viitor

Municipiul Deva face un pas major în sprijinirea persoanelor aflate în difi­cul­tate, prin avansarea lucrărilor…

14 ore ago