Categories: ActualitateFlash

Haos în zona pietonală

Nicolle Ebner

Dacă la începutul anului, strada care face legătura între Prefectură şi Primăria Deva-închisă circulaţiei rutiere, printr-o hotărâre a Consiliului Local Deva-a fost „golită” de maşinile care împânzeau carosabilul şi trotuarele, de câteva săptămâni, haosul a pus iar stăpânire pe Centrul istoric al reşedinţei de judeţ. Devenii sunt obligaţi, din nou, să facă slalom printre maşinile care circulă nestingherite sau blochează trotuarele, pentru că nimeni nu ia vreo măsură.

Rutierii au lăsat de izbelişte Centrul istoric al Devei…

Încă de acum doi ani, Centrul istoric al municipiului Deva fusese destinat drept zonă de agrement, iar în acest scop, a fost interzisă circulaţia rutieră, excepţie făcând riveranii. Însă şi aceştia erau obligaţi să-şi parcheze autoturismele personale în curtea din spatele caselor, nicidecum în stradă. Nimeni nu a aplicat HCL Deva, până când, într-un târziu, şefii primăriei s-au săturat să tot primească reclamaţii de la cetăţenii nemulţumiţi să tot facă slalom printre ciorchinele de autoturisme parcate pe orice petec de asfalt liber, şi au decis să schimbe foaia. Aşa că au extins atribuţiile agenţilor comunitari, înfiinţând compartimentul rutier, cu scopul de a-i amenda pe cei care nu respectă legea adoptată de aleşii locali. O perioadă, lucrurile au mers bine, iar şoferii nu mai cutezau să-şi facă de cap, mai ales că, agenţii comunitari erau ajutaţi şi de poliţiştii de la circulaţie. Însă, de vreo două săptămâni, strada a fost năpădită din nou de zeci de autovehicule, parcate care cum apucă. Am aflat şi motivul. „S-a redus numărul de agenţi de la compartimentul rutier, deoarece trei dintre aceştia au fost detaşaţi la Serviciul de circulaţie al IPJ Hunedoara, pentru instruire pe noua lege a Poliţiei Locale, prin care, vom avea mai multe atribuţii pe Codul Rutier. Ştiu că acest lucru este în detrimentul cetăţenilor şi nu mai are cine supraveghea strada, dar, deocamdată, nu avem ce face”, a declarat Cornel Guţu, adjunctul directorului Poliţiei Comunitare din Deva.

…primăria nu vede şi nu ştie nimic

Culmea, viceprimarul Cosmin Costa, care mai acum câteva luni se bătea cu pumnul în piept că: „vom organiza acţiuni periodice, până când vom reuşi să-i facem pe cetăţeni să înţeleagă că pe această stradă, cu excepţia riveranilor, accesul maşinilor este interzis”, habar nu are de ce se întâmplă, la doi paşi de primărie. Tot conform legislaţiei locale, maşinile parcate în locuri nepermise trebuie ridicate, la sesizarea Poliţiei Comunitare, de către firma angajată de Primăria Deva. Până acum, nici o maşină nu a avut de „suferit”, în această zonă. Ca un făcut, strada pietonală blocată pur şi simplu de autovehicule, nu figurează în HCL ca zonă de acţiune, aşa că firma nu poate interveni în sensul eliberării Centrului istoric de ciorchinele de maşini. Că doar, aleşii locali nu erau să se pună rău taman cu procurorii sau cu cei de la Curtea de Conturi.

MesagerulHunedorean

View Comments

  • e ca pe autostrada in acea zona....si smecherii de politisti comunitari ii doare in basca de ce se intampla nu numai in acea zona ci si pe centru linga casa de cultura.Plin de boschetari beti care dupa ce ca dorm pe banci emana si niste mirosuri "ademenitoare", izbindu-se de bicicletele si carucioarele celor mici ...chiar dupa ce ca sunteti .. surzi...sunteti si orbi ?

  • Un articol care nu are nicio legatura cu deontologia profesionala..Plin de SUBIECTIVISM..Asa se scria prin anii 92 -93 ...

Recent Posts

Hunedorean – capul unei grupări care se ocupa cu furtul de animale

Recidivistul din municipiul Lupeni, alături de alți doi complici, a fost prins după ce au…

9 ore ago

COMUNICAT DE PRESĂ. Vernisajul expoziției-concurs de fotografie de presă „Instantanee de adevăr” – ediția I

Uniunea Ziariștilor Profesioniști din România (UZPR) – Filiala Hunedoara invită publicul, reprezentanții mass-me­dia și iubitorii…

9 ore ago

Sărbătoarea Academiei Române și a ASTREI

După reușita precedentelor două conferințe internaționale – dedicate lui Avram Iancu (2024) și martirilor Horea,…

9 ore ago

La Orăștie se investește masiv, din bani europeni. Circa 1.000 de elevi de la Școala Gimnazială „Dr. Aurel Vlad”din Orăștie vor învăța în condiții moderne

Magdalena Șerban Recent, conducerea municipiului Orăștie a semnat contractul de finan­țare pentru Școala Gimnazială „Dr.…

9 ore ago

DOUĂ ORDINE DE PROTECȚIE PROVIZORII EMISE DE POLIȚIȘTI ÎN CAZURI DE VIOLENȚĂ DOMESTICĂ

Polițiștii hunedoreni au intervenit în două cazuri de violență domestică semnalate în municipiile Hunedoara și…

12 ore ago

BĂNUIT CĂ S-A URCAT LA VOLAN SUB INFLUENȚA ALCOOLULUI

Polițiștii din cadrul Poliției Orașului Petrila au oprit pentru control, la data de 10 iunie…

13 ore ago