SCM Gloria Buzău este a patra echipă din Liga Florilor care-și dă afară antrenorul principal în acest sezon, după Vâlcea, Mioveni și Bistrița.
Venit la echipa buzoiană în vara anului trecut, Aurelian Roșca a câștigat Cupa României și Supercupa României în dauna campioanei CSM București, însă a ratat calificarea în grupele Ligii Europene, iar în campionat a ajuns pe locul 7 după 10 etape. Înfrângerea de sâmbătă, 21-23 acasă cu Dacia Mioveni, i-a fost fatală tehnicianului în vârstă de 54 de ani.
Sport Club Municipal Gloria Buzău anunță încetarea colaborării de comun acord cu Aurelian Roșca, începând cu data de 10 ianuarie 2022. Din iunie 2021 până în prezent, domnul Aurelian Roșca a condus echipa de handbal feminin, alături de care a câștigat atât Cupa României Fan Courier, cât și SuperCupa României, în sezonul 2021-2022.
Cel mai probabil, reputatul tehnician se va întoarce la conducerea clubului sportiv din localitate.
Pentru acordarea primului ajutor medical calificat, la caz au fost direcționate de urgență, o ambulanță…
Vorbesc gurile rele că un personaj care se credea de neînvins a reușit să se…
Flavius Eduard Benea, primarul comunei Vorța Pentru că a finalizat un Centru comunitar din bani…
S.D., din municipiul Hunedoara Pentru că a încălcat ordinul de protecție obținut de concubina sa.
Pe modelul din Hunedoara, Casa de Cultură din municipiul Deva va fi reabilitată, la mai…
Magdalena Șerban Digitalizarea a juns la Pestișu Mic. Cetățenii pot achita taxele și impozitele în…