Categories: Sport

HANDBAL. Fanii handbalului românesc cer demisia președintelui Federației

Fanii handbalului au luat atitudine după declarațiile președintelui Fede­rației Române de handbal, Costantin Din (foto), care ar fi spus că România n-a fost dezavantajată în meciul cu Muntenegru, 34-35, de la Euro 2022.„Solicităm public demisia pre­șe­dintelui FRH (Federația Română de Handbal), în urma declarațiilor făcute joi, 17 noiembrie. De ce este impor­tant? Handbalul trebuie să rămână un sport curat, transparent și integru, în care domină fair-play-ul. Considerăm aceste declarații ca fiind scandaloase și jignitoare la adresa fetelor din e­chipa de handbal feminin a României, care au avut parte de un arbitraj total potrivnic în partida decisivă cu Muntenegru. Au mințit jurnaliștii, că memoriul costă 5.000 euro. Au mințit fetele că riscăm un an de suspendare pentru un mesaj foarte civilizat, care nu leza pe nimeni: „Respect our work”, tricouri pe care voiau fetele, tot din inițiativa lor, să le afișeze la ultimul meci. Era maxim o amendă, și aceea minimă, în niciun caz suspendare. Au băgat pumnul în gură fetelor. Și acum au tupeul să declare că, de fapt, nu știm noi, ne-au avantajat arbitrii cu Muntenegru! E de noaptea minții. Nu se poate așa ceva.”, se arată în acest demers.

 

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

O persoană a fost grav rănită în urma unui accident produs în timpul deplasării cu un ATV în localitatea Petrila, zona „Dealul Crucii”.

Evenimentul s-a produs astăzi după amiază, iar pentru gestionarea situației de urgență, la fața locului…

3 ore ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vorbesc gurile rele că un edil din zona noas­tră s-a enervat rău după ce la…

3 ore ago

Bulina albă

Nicolas Thomas Philipps, elev la Colegiul Economic „Emanuil Gojdu” din municipiul Hunedoara Pentru că a…

3 ore ago

Bulina neagră

S.T., din municipiul Petroșani Pentru că a fost trimis în judecată pentru mai multe furturi…

3 ore ago

Tânără din Brad, condamnată pentru o tâlhărie în Hunedoara

Trei ani de închisoare cu sus­pen­dare a primit individa pentru că a jefuit în plină…

3 ore ago

Două case din localitatea Săcărâmb, cuprinse de un incendiu

Două case din localitatea Să­că­râmb, comuna Certeju de Sus, au fost cuprinse, recent, de un…

5 ore ago