Categories: Sport

TAEKWON-DO ITF. „Panterele negre” de la Petroșani, pe podium la Sibiu

Competiția balcanică de la Sibiu a adus o recunoaștere a valorii spor­ti­vilor de la „Pantera Neagră” Petroșani, care au cucerit mai multe medalii la aceste întreceri.

 

La prima participare la seniori

Astfel, Alexandru Molnar a debutat excelent în întrecerile seniorilor, el cu­cerind medaliile de aur atât în probele de Tehnici Speciale cât și la proba de Tull. El s-a clasat apoi pe un onorant loc V în proba de lupta individual. Tâ­nărul luptător din Petroșani a avut un parcurs bun în acest an competițional la nivelul de juniori, unde este multiplu campion european, iar medaliile cu­cerite la Sibiu confirmă valoarea sa și la categoria seniori în această toam­nă. El se află la prima participare la nivelul seniorilor. O medalie de argint și titlul de vicecampioane balcanice au cu­ce­rit și sportive din echipa de junioare de la Pantera Neagră din Petroșani, în formula Annemona Nagy, Elena Șamotă, Crina Valentina Buburuz, Andrea Tălpălaru și Amira Abugararah, după o luptă spectaculoasă cu men­țiunea că sportivele de la clubul din Petroșani sunt și medaliate la in­di­vidual. Au urcat pe podiumul de pre­miere la individual Annemona Nagy, care a cucerit medaliile de argint în pro­bele de luptă și la spargeri forță, Elena Șamotă – medalie de bronz la luptă și tehnici speciale, Andreea Tălpăraru și Crina Buburuz, ambele medalie de argint la luptă și Amira Abugararah care și-a adjudecat me­daliile de bronz în probele de spargeri forță și tull. O mențiune specială pen­tru tânărul Darius Nicholas care are doar 10 ani și concurează de la vârsta de 5 ani în competițiile de taekwon-do, iar la Sibiu a cucerit o medalie de argint în proba de luptă. Sportivii de la Pantera Neagră din Petroșani sunt pregătiți de Ionuț Lascău și Maria Iovan care sunt sprijiniți de multiplul cam­pion Alexandru Molnar.

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

Primarul din Uricani a murit

Danuţ Buhăescu a încetat din viaţă. Dumnezeu să îl ierte.

14 ore ago

DAS Deva plătește, luni și marți, suplimentul pentru energie cu combustibili solizi

Peste 100 de familii şi persoane singure, din municipiul Deva, care beneficiază de supliment pentru…

2 zile ago

Festivalul Național de Umor „Liviu Oros” – ediția a XXV-a

Primăria Municipiului Deva și Centrul Cultural „Drăgan Muntean”, organizează în perioada 9–10 octombrie 2026, cea…

2 zile ago

Piața construcțiilor în 2026: Între recorduri rezidențiale și noi provocări economice

Volumul lucrărilor de construcții din România a crescut cu 11,2% în primele șapte luni din…

2 zile ago

„Nunta de aur” – peste 100 de cupluri din Hunedoara, sărbătorite, felicitate şi premiate

113 cupluri din oraşul nostru care anul acesta împlinesc 50 de ani de căsnicie au…

2 zile ago