Categories: Sport

HANDBAL: Echipele româneşti şi-au aflat adversarele din Cupa EHL

La sediul Federaţiei Europene de Handbal de la Viena a avut loc tragerea la sorţi a partidelor din primul tur al competiţiei European Handbal League (EHL).
La masculin, Potaissa Turda o va avea ca adversară pe HRK Gorica din Croaţia, iar HC Dobrogea Sud Constanţa o va întâlni pe HC Victor Stavropol din Rusia. Ambele reprezentante ale ţării noastre vor fi gazde în prima man­şă, programate la finele lunii august.
Dinamo Bucureşti, ocupanta primei poziţii în ediţia trecută a Ligii Naţionale, este calificată direct în faza gru­pelor.
La feminin, Dunărea Brăila va juca în turul I al EHL împotriva grupării norvegiene Tertnes Bergen, primul meci din această dublă manşă fiind programat la mijlocul lunii octombrie, în oraşul de la Dunăre.

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vorbesc gurile rele că un șefuleț din zona noas­tră face tot ce poate ca șeful…

7 ore ago

Bulina albă

Dr. Andrei Bolojan, directorul Spitalului CF Simeria Pentru că a reușit să-și facă o echipă…

7 ore ago

Bulina neagră

G.T., din municipiul Deva Pentru că a fost trimis în judecată pentru infracțiunea de evaziune…

7 ore ago

Hunedorean, membru într-o rețea de fraudă bancară, condamnat la închisoare

Individul din Petroșani, mutat în Bumbești Jiu, a fost judecat la Brașov alături de alți…

7 ore ago

Hunedorean urmărit internațional – obligat să plătească costurile cu extrădarea

Peste 10.000 de lei a fost obligat hunedoreanul să plătească Ins­pec­to­ratului General al Poliției Române,…

7 ore ago

Hunedoreancă, la un pas să fie omorâtă în bătaie

Femeia din Certeju de Sus a fost bătută cu o bâtă de baseball de către…

7 ore ago