Categories: Sport

Handbal. CSM CETATE DEVA – CSM PLOIEȘTI 31 – 29. Suspans pe semicerc

        Handbalistele de la CSM Cetate Deva au restabilit egalitatea în disputa din play-off-ul Ligii Naționale cu CSM Ploiești. Profitând de absența Mirabelei Roman de la CSM, suspendată după cartonașul roșu din primul meci, și cu un joc mai bun decât la Ploiești, Cetate s-a impus, sâmbătă, acasă, cu 31-29 (18-15) și a egalat situația la general, scor 1-1. Meciul decisiv se va disputa astăzi, duminică, de la ora 19:00, la Sala Sporturilor din Deva.

Victorie cu emoții

Cetate a început timorat și a preluat conducerea abia în minutul 21 al meciului. Ambițioase și luptătoare, devencele au reușit să se mențină în avantaj până la final, deși replica adversarelor a fost una aprigă. Trupa antrenată de Dumitru Muși a avut ocazia de a restabili egalitatea în minutul 58, la scorul de 30-29, dar aruncarea lui Curtean, pe fondul amenințării de joc pasiv, a fost apărată. Cetate s-a impus cu 31-29 cu un gol al desprinderii marcat în ultimele secunde.

În primul meci din cele trei, CSM s-a impus, miercuri, pe teren propriu scor 32-27 (20-13). Partida decisivă se va juca la Deva, deoarece Cetate a ocupat locul opt la finalul sezonului regulat, iar CSM a fost pe 11. (Ciprian Marinuț)

CSM Cetate Deva-CSM Ploiești 31-29 (18-15)

CSM Cetate: Poenaru, Miskovic (portari), Krnic 8 goluri, Cartaș 7, Toth 6, Simion 5, Petrinja 2, Rusu 1, Lazăr 1, Din

CSM Ploiești: Polocoșer, Cristescu, Ifrim (portari), Ștefan 7 goluri, Anghelina 7, Dinu 4, Zamfirescu 4, Georgescu 4, Curtean 1, Dincu 1, Vasilescu 1, Chiricuță

Aruncări de la 7m: 2/2, respectiv 11/7

Eliminări: 4 x 2 min., respectiv 2 x 2 min.

 

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Borfașule, dă banii îna­poi! Apelativul de­ve­nit oarecum con­sa­crat se aude tot mai des după un…

7 ore ago

Bulina albă

Prof. Robert Humel din Petroșani, apreciat artist plastic Pentru că a fost ales președinte al…

7 ore ago

Bulina neagră

Nicolae P., din Petrila Pentru că a fost trimis în judecată pentru comiterea infracțiunii de…

7 ore ago

Dezechilibru major în finanţarea spitalelor; de la 1 octombrie, ambulanţele rămân fără combustibil

Sistemul de finanţare a spi­ta­lelor, în special unităţile de pri­miri urgenţe, se confruntă cu un…

7 ore ago

Apel pentru identificarea familiei

Hunedoreanul Gheorghe Barbu, din comuna Peștișu Mic, sat Măne­rău, a fost găsit de cei de…

7 ore ago

Tânăr reținut de polițiști după o agresiune comisă în Hunedoara

Un tânăr în vârstă de 24 de ani a fost reținut de polițiști pentru 24…

7 ore ago