Categories: EvenimentFlash

Halucinant! Bătut cu bestialitate de poliţişti, până când au obosit

Maximilian Gânju

Încă un caz de abuz şochează opinia publică din Valea Jiului, iar vinovaţii indicaţi de victimă sunt poliţişti. Un bărbat de 31 de ani a ajuns cu răni grave tocmai la Spitalul Judeţean Timişoara, după o bătaie încasată în secţia de poliţie din localitatea Uricani.

N-au vrut să primească reclamaţia
Incidentul extrem de grav, dacă ne raportăm la concluziile medicilor legişti, care s-au îngrozit după ce au examinat victima, a avut loc pe data de 8 august a.c., în Uricani. Un bărbat de 31 de ani spune că a mers la poliţie, pentru a-şi reclama un vecin, dar nu şi-ar fi putut imagina vreodată ceea ce avea să păţească. Costel Stroe (foto) a fost întâmpinat în curtea poliţiei de ofiţerul de serviciu, care i-a spus senin că nu poate depune nici o reclamaţie, pentru că şeful Poliţiei Uricani este în concediu de odihnă. „Am mers la poliţie cu soţia şi fiica mea, era seara, pe la 9 şi jumătate. În curte, m-a întâmpinat ofiţerul care mi-a zis că nu primeşte reclamaţia, pentru că este în concediu comandantul. În spatele meu a venit un poliţist şi mi-a spus că mai are două zile până la pensie şi nu-l las eu fără pensie. Am intrat în maşină, să plec, dar au venit şi m-au tras afară. Pe soţie şi fetiţă le-au băgat într-o cameră şi pe mine, după ce m-au încătuşat, m-au dus în altă cameră, unde au început să mă bată”, afirmă Costel Stroe.

„Ai dreptul să mori!”
Victima susţine că de la ora 10 şi până la ora patru dimineaţa, a fost bătută fără încetare de poliţişti. „M-au bătut cum nu băteau nici miliţienii. M-au dat cu capul de masă, mă trăgeau pe jos şi nu s-au oprit până dimineaţa. La ora patru, a venit locţiitorul comandantului şi mi-a zis că ei mă iubesc şi nu vor să mă bage în puşcărie. Apoi, cei care m-au bătut mi-au spus că ei sunt legea şi eu am singurul drept, acela să mor. În Uricani, ei fac legea şi să-mi iau soţia şi să plec din ţară, dacă vreau să mai trăiesc. M-au forţat să semnez o declaraţie în alb şi mi-au zis că mă bagă în puşcărie pentru ultraj. Au adus apoi o Biblie şi m-au pus aşa leşinat din cauza bătăii să jur că tot ce s-a întâmplat acolo în noaptea aceea, rămâne în secţia de poliţie. Apoi, mi-au dat drumul şi după ce am ieşit pe poartă, am leşinat la scurt timp”, povesteşte bărbatul.

Trimis la spital în Timişoara
A fost dus imediat la Spitalul Lupeni şi de acolo, trimis de urgenţă la Petroşani. Pentru că rănile sale, majoritatea la cap şi faţă, erau grave, a fost trimis la Deva, iar medicii de aici, după examene de specialitate, au decis că trebuie dus la Timişoara. „Le mulţumesc medicilor care m-au tratat şi s-au îngrozit şi ei de bătaia pe care am primit-o. Acum, sunt mai bine, dar trebuie să merg iarăşi la Timişoara pentru internare şi tratament”, declară victima. Costel Stroe a depus plângere împotriva poliţiştilor, care l-au agresat, iar cercetarea este efectuată de procurorii Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Alba. La nivel de IPJ Hunedoara, a fost dispusă şi o anchetă internă în acest caz, a precizat purtătorul de cuvânt, inspectorul Bogdan Niţu. Costel Stroe spune că nu se va lăsa, până când vinovaţii nu vor fi traşi la răspundere, chiar dacă a primit ameninţări de la poliţiştii care l-au agresat. „Îmi este frică să mă întorc la Uricani, dar nu mă las. Mi-au transmis că au bani să-mi dea ca să mă împac, apoi au încercat cu intimidări. Eu sper ca procurorii să facă dreptate, ca alţi oameni să nu mai fie nenorociţi”, a precizat bărbatul agresat.

Bătaia – noua regulă a poliţistului din Vale?
Din păcate, incidentul nu este singular, poliţiştii din Uricani fiind acuzaţi, în frunte cu superiorul lor, de mai multe ori, că au agresat diferite persoane pe care le cercetau. De altfel, în ultimele luni la poliţiile din Valea Jiului au avut loc mai multe incidente care au şocat opinia publică. La Lupeni un tânăr suspect de o infracţiune s-a spânzurat în sediul de poliţie fiind lăsat nesupravegheat. La puţin timp, şeful instituţiei a fost acuzat de un subordonat că l-a bătut şi tâlhărit tot în secţia de poliţie, iar recent la Petroşani, de acest dată poliţiştii locali (n.r. nesubordonaţi IPJ-ului) au fost acuzaţi că au vrut să încătuşeze fără temei un vârstnic de 73 de ani.

MesagerulHunedorean

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vorbesc gurile rele că un personaj trist din zona noastră i-a fentat pe unii de…

2 zile ago

Bulina albă

Florin Maxim, antrenorul Corvinului Hunedoara Pentru că echipa pe care o antrenează a ajuns în…

2 zile ago

Bulina neagră

C.C., din Valea Jiului Pentru că a fost acuzat de distrugere, după ce bărbatul a…

2 zile ago

Povestea merge mai departe. Mai frumos, mai incitant. „Citești și câștigi!”, la a X-a ediție

Concursul “Citești și câștigi” a ajuns la a 10-a ediție. „Ai învins? Continuă! Ai pierdut?…

2 zile ago

Amenințări și intimidări în pre-campanie

Președintele CJ Hunedoara cere pre­fec­tului să se implice pentru ca alegerile să fie corecte De…

2 zile ago

Ardeu, în centrul atenției administrative din Balșa

Magdalena Șerban Comuna Balșa prinde aripi în ma­terie de investiții, satul Ardeu urmând să fie…

2 zile ago