Categories: Fara bascalie

Hai să mergem, să nu mai vedem…

Duminică după-amiaza, stau acasă şi mă uit la o emisiune pe TVR 2, realizată de studioul TVR Cluj. Au ei acolo un tip solid, simpatic, pe la vreo 40 de ani, Dan Păvăloiu, care a făcut mai multe emisiuni ECO sau turistice, una dintre ele numită „Natură şi aventură”.
De data asta, era la Padiş, în Munţii Apuseni, stătea de vorbă cu un alt tip, i-am uitat numele, în orice caz, reprezenta un ONG, care se ocupă de turism rural. Omul era de prin partea locului, dar cunoscător şi umblat. Peisaj cam sumbru, era înnorat, pe marginea unui lac, o imagine mai degrabă fotografică, lipsită de culori. Cei doi vorbeau despre impresiile extraordinare ale străinilor care ne vizitează, despre plăcerea lor de a vedea sate care arată cam cum arătau cele din vestul Europei acum 50 de ani. Mă rog, nu m-a prea entuziasmat acest gen de călătorie în timp, dar să continuăm.
S-a mai discutat despre pofta autohtonă de a construi case care să semene cu cele din Tirol. Aici am fost 100 la sută de acord cu cei doi – ce specific naţional mai vrei să pui în valoare, dacă tu eşti un fel de tirolez second-hand? În mult-lăudata zonă de turism rural Bran, majoritatea caselor arată ca în Austria, mâncarea este de la Metro, serviciile seamănă cu cele de la hotel. Nu mai e turism rural…
Ţară frumoasă, locuri de excepţie, ce merge totuşi rău, se întrebau cei doi. Nu a întârziat mult răspunsul. S-a dovedit că acel loc idilic, pe malul lacului, a fost ales după lungi căutări. Interlocutorul lui Dan Păvăloiu se plângea că pe malul apelor sunt mormane de rumeguş de la exploatări forestiere, că e multă mizerie. Apoi, am văzut drumul pe malul lacului, printre copaci, poetic, ce mai, Dan Păvăloiu era însoţit de un pădurar care dorea să-l scoată mai la înălţime, să vadă panorama. La un moment dat, ajung ei lângă o grămadă imensă de pet-uri şi cutii de conserve ruginite. Când spun imensă, mă refer la un loc de vreo 20 de metri lungime şi cinci lăţime, plin-ochi cu mizerie.
„Asta este”, a spus pădurarul, asta fac turiştii şi localnicii… „Hai să mergem, să nu mai vedem, mai sus sunt locuri minunate…”.

MesagerulHunedorean

Share
Published by
MesagerulHunedorean

Recent Posts

MĂSURI FERME ALE POLIȚIȘTILOR HUNEDORENI PENTRU PROTEJAREA VICTIMELOR VIOLENȚEI ÎN FAMILIE

Polițiștii hunedoreni continuă să acționeze cu promptitudine și fermitate în cazurile de violență în familie,…

21 de ore ago

Sărbătoarea Academiei Române și a ASTREI

După reușita precedentelor două conferințe internaționale – dedicate lui Avram Iancu (2024) și martirilor Horea,…

o zi ago

Elev eliminat din Bacalaureat după ce i-a sunat telefonul la o avertizare

Un elev de la un liceu din Valea Jiului a fost eliminat din examenul de…

o zi ago

ÎNCEPÂND DE MÂINE, 13 IUNIE 2026, INTRĂ ÎN VIGOARE NOILE PREVEDERI PRIVIND SANCȚIONAREA FAPTELOR CARE TULBURĂ ORDINEA ȘI LINIȘTEA PUBLICĂ

Inspectoratul de Poliție Județean Hunedoara informează cetățenii că, începând cu data de 13 iunie 2026,…

o zi ago

Alpinistul Adrian Ahrițculesei a cucerit vârful Denali

Alpinistul Adrian Ahrițculesei a cucerit în această vineri dimineață dimineață Vârful Denali (6.194 m), cel…

o zi ago

TELEFON MOBIL SUSTRAS ÎN STAȚIA CFR PETROȘANI. CEL BĂNUIT DE COMITEREA FAPTEI, IDENTIFICAT ȘI REȚINUT ÎN ACEEAȘI ZI DE POLIȚIȘTI

Operativitatea polițiștilor din cadrul Postului de Poliție Transporturi Feroviare Petroșani a condus la identificarea și…

o zi ago