De ce nu-mi place Băsescu

Pentru că unii dintre cei care au comentat editorialele mele jignesc, acuză, mă rog, scriu cum îi taie pe ei capul, vreau să clarific o problemă, mai ales că în urmă cu două zile, Valentin Nicolau, fostul preşedinte-director general al Televiziunii Române a dezvăluit faptul că în 2005, de la Palatul Cotroceni se făceau mari presiuni, pentru a fi schimbat directorul Departamentului Actualităţi şi Emisiuni Informative, Lucian Sârb, cu Rodica Culcer.
Nu neg deci, că există şi o antipatie personală bine motivată, după cum veţi vedea.
În 2004, am fost adeptul venirii la Cotroceni a lui Traian Băsescu. M-am certat cu cei din redacţia TVR, unde lucram atunci, pentru faptul că pe data de 12 septembrie 2004, cu ocazia unei vizite la Deva a celor doi co-preşedinţi ai Alianţei D.A. (Stolojan şi Băsescu), redacţia a refuzat să difuzeze o ştire despre vizită, pe motiv că din doi ajunsese doar unul anume Băsescu. La protestele mele, mi s-a răspuns (neoficial) cam aşa: hai, măi Alexandru, tu chiar nu ştii că Băsescu nu are ce căuta pe postul ăsta…?
Asta m-a făcut să fiu mai convins că Băsescu trebuie să câştige.
Şi a câştigat…
Simpaticul candidat a devenit războinic preşedinte. La Ţebea, în anul 2005, gărzile de corp ale lui Băsescu au făcut prăpăd printre jurnalişti. Operatorul cu care lucram, Ovidiu Munteanu, mi-a arătat microfonul smuls al camerei video, fusesem îmbrânciţi, înghiontiţi, bruscaţi, aşa cum nici un bodyguard de preşedinte nu mai făcuse de la incidentele cu Ion Iliescu, Constanţa 1995! Am fost foarte nemulţumit, mai ales că, nu-i aşa, îl susţinusem pe Băsescu, ba chiar mă certasem cu redacţia pentru el.
A venit la mine şeful sepepiştilor, un tip blond, solid cu părul creţ, pe care îl văd şi acum lângă Băsescu. De ce sunteţi nemulţumit, domnule Gruian, m-a întrebat. I-am explicat. Ei, lasă, vă trece, aşa e viaţa…
Nu mi-a trecut. În reportajul trimis la TVR am inserat opiniile a doi colegi, singurii care au avut curajul să spună la ce tratament fuseserăm supuşi: Radu Barb, atunci la Naţional TV şi Traian Manu, atunci la Cuvântul liber. Alţi colegi au zis că nu spun nimic, că-i mai bine aşa! S-a dovedit că aveau dreptate. Ceva mai târziu, Băsescu a explicat, râzând, că meritam aşa un tratament, pentru că la Mangalia îi filmasem şi ciorba din farfurie. Nu eram noi, domnule preşedinte, am replicat nervos, şi oricum, un asemenea tratament nu se justifică. Dintre PD-iştii care îl anturau, doar Gheorghe Barbu ne-a luat apărarea, ceilalţi râdeau cu servilism.
Imediat am fost sunat de directorul departamentului, Rodica Culcer. Că dacă chiar aşa a fost, să scriu totuşi în text că preşedintele a fost punctual, că aşa şi pe dincolo. Da, doamnă, chiar aşa a fost, mi-am susţinut eu punctul de vedere.
Dar opinia mi-a fost fatală. Am intrat în dizgraţia directoarei, orice făceam nu era bine. Fusesem corespondent de război în Macedonia, lăudat şi premiat, dar ciudat!‚ redacţia îmi imputa tot felul de nimicuri, până când, în iunie 2006, la mai puţin de un an de la incidentele de la Ţebea, mi s-a dat de înţeles că dacă nu plec, mă dau ei afară. A fost un gest elegant din partea multor şefi din TVR, alţii decât Rodica Culcer, care mi-au dat de înţeles că e cea mai bună soluţie.
Asta a fost tot.