Guvernul a luat de la primãrii banii de investitii

Nicolle Ebner

Zi tristă în istoria Consiliului Judeţean Hunedoara. Pentru prima dată, cel puţin în ultimii şase ani, rectificarea bugetară a fost făcută pe minus. Măsura de reducere a sumelor ce trebuiau virate de la bugetul de stat afectează unele investiţii programate şi lucrări aflate în derulare, precum şi buna funcţionare a mai multor instituţii din subordinea CJ Hunedoara.

Un minus de şase milioane de lei
Direcţia Generală a Finanţelor Publice a judeţului (DGFP) Hunedoara a comunicat CJH că sumele aprobate iniţial, pentru echilibrarea bugetelor celor 69 de primării din judeţul Hunedoara (sume necesare susţinerii programelor de dezvoltare locală şi a proiectelor de infrastructură care necesită cofinanţare locală), se diminuează cu 2,646 milioane lei. În concluzie, fiecare din cele 69 de primării hunedorene primeşte cu 9,26 la sută mai puţini bani decât era prevăzut în bugetul de stat, pe anul 2010. „Pentru prima dată, pe parcursul a şase ani de când sunt preşedintele CJH, a trebuit să facem rectificare bugetară pe minus. Primăriilor din judeţ le luăm o sumă importantă de bani, ceea ce este aberant, mai ales că sumele li se cuvin de drept, fiind alocate prin lege, conform unui calcul bine stabilit. Indiferent de culoarea guvernelor care sunt şi vor fi de acum încolo la putere, dacă mai fac aşa ceva, atunci, mai bine să plece”, a declarat preşedintele CJH, Mircea Ioan Moloţ, menţionând că administraţia judeţeană a fost obligată să facă astfel de rectificări negative, ca urmare a deciziilor şi măsurilor anticriză impuse de Guvernul Boc.
La nivelul judeţului, valoarea totală a rectificării pe minus a bugetului este de 6,162 milioane de lei, pe lângă diminuarea cotelor aferente primăriilor, aici intrând şi reducerea cheltuielilor din instituţiile subordonate CJH, cum ar fi: învăţământul special, serviciile religioase, asistenţă socială, evidenţa populaţiei, precum şi lucrările de reparaţii la infrastructura rutieră. S-au redus semnificativ bugetele, din trimestrul IV, la Biblioteca Judeţeană, Teatrul Dramatic din Petroşani, Muzeul din Deva, Serviciul Salvamont.
După ce le-au trecut prin faţa ochilor zeci de pagini de execuţie bugetară pe minus, în final, consilierii judeţeni au răsuflat uşuraţi. Bătrânii din azile şi orfanii sau copiii abandonaţi şi cu handicap nu vor muri de foame în centrele judeţene. Aleşii locali au aprobat majorarea cu suma de 197,48 milioane lei a contribuţiei de întreţinere pentru persoanele asistate.

MesagerulHunedorean

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Dictatoarea! E mare zâzanie într-o or­ga­ni­za­ție de partid din ju­dețul nostru, susțin bâr­fitorii, după ce…

2 ore ago

Bulina albă

Prof. univ. dr. ing. Sorin Mihai Radu, rectorul Universității din Petroșani Pentru că lucrează alături…

2 ore ago

Bulina neagră

Ioan M., din Petroșani Pentru că riscă să ajungă în penitenciar, dat fiind faptul că…

2 ore ago

Cum e iarna la Luncoiu de Jos? Cu zăpadă, dar fără blocaje

Magdalena Șerban A nins peste județ, dar nu peste tot neaua a stat la fel.…

2 ore ago

Deputatul PSD Natalia Intotero: Forța noastră, ca popor, stă în unitate și solidaritate

Celebrăm un moment esențial din istoria noastră – Unirea Principatelor Române din 1859, un reper…

2 ore ago