Categories: EvenimentFlash

Criminal lăsat liber, din greşeala magistraţilor

Livia Botici

Costel Petresc (foto), bărbatul din Uricani, care la sfârşitul anului trecut şi-a ucis soţia, turnând peste ea benzină şi dându-i foc, a fost eliberat din închisoare, cu toate că, în luna august a fost condamnat la 12 ani de temniţă. Potrivit avocatului său, greşeala aparţine magistraţilor de la Curtea de Apel Alba-Iulia.

Viciu de procedură

Cu toate că i-a luat viaţa soţiei sale, în vârstă de 35 de ani, hunedoreanul se află astăzi liber, ca pasărea cerului. În urmă cu o lună şi jumătate, magistraţii Tribunalului Hunedoara l-au condamnat la 12 ani de închisoare, găsindu-l vinovat pentru omor calificat, iar acum câteva zile, judecătorii de la Curtea de Apel Alba-Iulia l-au eliberat din arestul preventiv. Cum se poate una ca asta? Simplu! În data de 1 septembrie, magistraţii din Alba au uitat să-i prelungească lui Costel Petresc măsura arestării preventive cu încă 60 de zile, motiv pentru care au fost obligaţi să-l pună în libertate. „Acest om a fost arestat preventiv chiar din ziua în care a comis fapta. Nu pot să înţeleg, dar nici să comentez, decizia unui complet de judecată. Oricum, până acum, nu am mai întâlnit ca o persoană să fie eliberată din arestul preventiv, deşi are o condamnare atât de mare. Situaţia în sine nemulţumeşte şi, repet, nu găsesc nici o explicaţie pentru această eliberare”, a declarat Nicolae Paştiu, prim procurorul Parchetului de pe lângă Tribunalul Hunedoara.

„O eroare a judecătorilor”

Greşeala gravă a magistraţilor de la Alba poate costa scump statul român. „Pe data de 1 septembrie, judecătorii de aici ar fi trebuit să se sesizeze din oficiu şi să menţină mandatul de arestare, pentru încă 60 de zile, lucru pe care nu l-au făcut. Ei bine, după nouă zile, atunci când s-a judecat procesul, am rămas uimit când am văzut la dosar că, de fapt, clientul meu este liber, pentru că nu se făcuse menţinerea stării de arest. Pe deasupra, Penitenciarul de Maximă Siguranţă Aiud nu fusese înştiinţat că menţinerea nu se hotărâse, iar clientul meu a stat închisoare nouă zile, fără o bază legală, motiv pentru care vom

sesiza Curtea Europeană pentru Drepturile Omului. Oricum, ieri am declarat recurs, la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, împotriva condamnării la 12 ani, dar până când se va judeca, nu mai există nici o cale de revenire asupra măsurii de arestare preventivă. Clientul meu va fi liber până atunci când îşi va primi condamnarea definitivă”, a declarat avocatul Radu Florin.

MesagerulHunedorean

Recent Posts

O persoană și-a pierdut viața, iar o alta a fost grav rănită în urma a două accidente rutiere grave, care s-au produs seara trecută și azi dimineață, în județul Hunedoara.

În această dimineață, echipaje ale Detașamentului de pompieri din Hunedoara au intervenit la un accident…

24 de ore ago

5 lucruri despre sloturi online pe care nu ar trebui să le crezi

În universul sloturilor online sunt multe mituri și așa-zise informații care nu au nicio bază…

3 zile ago

Roata Norocului continuă la MrBit: Premii în gadgeturi și multe alte surprize

În luna mai, Roata Norocului de la MrBit strălucește mai puternic ca niciodată, iar clienții…

3 zile ago

Intervenție a polițiștilor și a echipajelor medicale la o unitate de învățământ din Petroșani, după pulverizarea unei substanțe iritant-lacrimogene

Astăzi, în jurul orei 11:10, Poliția Municipiului Petroșani a fost sesizată prin intermediul numărului unic…

3 zile ago