Guvernul a aprobat hotărârea privind instituirea stării de alertă

Guvernul a aprobat, ieri, luni, 18 mai 2020, hotărârea privind instituirea stării de alertă, în conformitate cu prevederile Legii 55/2020. Potrivit hotărârii, starea de alertă se instituie pe întreg teritoriul ţării, începând cu data de 18 mai, pe o durată de 30 de zile. „Hotărârea de Guvern, odată adoptată, va fi transmisă Parlamentului pentru a încuviinţa starea de alertă şi toate măsurile care se dispun în cadrul stării de alertă“, a spus premierul Ludovic Orban (foto).

Conform Legii 55/2020, starea de alertă se instituie de Guvern prin hotărâre, la propunerea ministrului Afacerilor Interne, şi nu poate depăşi 30 de zile. Starea de alertă se instituie pe întreg teritoriul ţării sau doar pe teritoriul unor unităţi administrativ-teritoriale, după caz. Când starea de alertă se instituie pe cel puţin jumătate din unităţile administrativ-teritoriale de pe teritoriul ţării, măsura se supune încuviinţării Parlamentului.
Parlamentul se pronunţă în şedinţă comună a Camerei Deputaţilor şi Senatului, în termen de cinci zile de la data solicitării de încuviinţare. Dacă Parlamentul respinge solicitarea de încuviinţare, starea de alertă încetează de îndată. Parlamentul poate încuviinţa măsura adoptată de Guvern integral sau cu modificări.
Hotărârea adoptată luni de Guvern, în conformitate cu prevederile Legii 55/2020, privind instituirea stării de alertă pe întreg teritoriul ţării, începând cu data de 18 mai, pe o durată de 30 de zile, a fost publicată în Monitorul Oficial. Iată principalele prevederi ale acesteia.
În spaţiile publice închise, spaţiile comerciale, mijloacele de transport în comun şi la locul de muncă, se instituie obligativitatea purtării măştii de protecţie, în condiţiile stabilite prin ordinul comun al ministrului Sănătăţii şi ministrului Afacerilor Interne, emis în temeiul Legii 55/2020, conform unei prevederi incluse în Anexa 2 a hotărârii – „Măsuri pentru asigurarea rezilienţei comunităţilor“.
Sunt interzise organizarea şi desfăşurarea de mitinguri, demonstraţii, procesiuni, concerte sau a altor tipuri de întruniri în spaţii deschise, inclusiv a celor de tipul drive-in, precum şi a întrunirilor de natura activităţilor culturale, ştiinţifice, artistice, sportive sau de divertisment în spaţii închise, se stipulează în Anexa 3 a hotărârii – „Măsuri pentru diminuarea impactului tipului de risc“.
Activităţile recreative şi sportive desfăşurate în aer liber sunt interzise, cu excepţia celor care se desfăşoară cu participarea a cel mult trei persoane care nu locuiesc împreună, respectiv ciclismul, drumeţiile, alergarea, canotajul, alpinismul, vânătoarea, pescuitul şi alte activităţi recreative şi sportive desfăşurate în aer liber stabilite prin ordin comun al ministrului Sănătăţii şi al ministrului Tineretului şi Sportului sau al ministrului Mediului, Apelor şi Pădurilor, după caz, în temeiul Legii 55/2020.
Totodată, se interzic evenimentele private în spaţii închise, cu excepţia celor care se desfăşoară cu participarea a cel mult opt persoane şi cu respectarea regulilor de distanţare socială.
În interiorul localităţilor se interzice circulaţia persoanelor în grupuri pietonale mai mari de trei persoane care nu aparţin aceleiaşi familii, precum şi formarea unor asemenea grupuri.
De asemenea, deplasarea în afara localităţii, în starea de alertă, este permisă doar pentru anumite motive, cu completarea unei declaraţii pe propria răspundere. Justificarea deplasării în afara localităţii se poate face şi în baza legitimaţiei de serviciu sau a unei adeverinţe eliberate de angajator, în funcţie de motivul deplasării.
Hotărârea mai stabileşte şi regimul contravenţional aplicabil pentru nerespectarea măsurilor prevăzute privind unele măsuri pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de Covid-19.
Reamintim că la 13 mai 2020, Curtea Constituţională a României a stabilit că măsurile pentru înlăturarea stării de forţă majoră sunt constituţionale, dacă nu afectează exerciţiul unor drepturi sau a unor libertăţi fundamentale şi că actul prin care se afectează drepturi şi libertăţi fundamentale trebuie să fie o lege. (M. Crivăţ)

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

PERSOANE REȚINUTE PENTRU 24 DE ORE, DE POLIȚIȘTII DIN CADRUL POLIȚIEI MUNICIPIULUI DEVA

Polițiștii Biroului de Investigații Criminale din cadrul Poliția Municipiului Deva au reținut, pentru 24 de…

3 ore ago

Deva străluceşte în Dubai! Aur şi Argint Ia DIS- lnternational lnvention Show 2025!

Corneliu Birtok-Băneasă ne-a obișnuit deja cu premiile obținute în țară și peste hotare. Asociația sa…

6 ore ago

Opt persoane au fost rănite în urma unui accident rutier produs aseara pe DN 66, în localitatea Băcia, în urma impactului dintre două autoturisme

Echipaje de pompieri ale Detașamentului Deva au intervenit pentru salvarea a 2 minori și 6…

7 ore ago

C O N V O C A R E

Adunarea Generală Extraordinara a Acţionarilor (A.G.E.A.)   Consiliul de Administrație al Farmaceutica REMEDIA S.A. (Societatea)…

16 ore ago

BĂRBAT REȚINUT PENTRU 24 DE ORE, BĂNUIT DE LOVIRE SAU ALTE VIOLENȚE

Polițiștii din cadrul Poliției Orașului Aninoasa au reținut, pentru 24 de ore, un bărbat bănuit…

o zi ago

DOSAR PENAL ÎNTOCMIT DE POLIȚIȘTII DIN HUNEDOARA, PENTRU ÎNCĂLCAREA UNUI ORDIN DE PROTECȚIE PROVIZORIU

Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Hunedoara au fost sesizați, la data de 14 februarie a.c.,…

2 zile ago