Categories: Actualitate

Guţă junior a scăpat de controlul judiciar

Fiul manelistului este judecat într-un dosar de agresiune, el fiind acuzat că a lovit o tânără într-un club din municipiul Petroşani. Nicolae Guţă junior a fost plasat sub control judiciar încă din luna mai a acestui an, măsură care n-a mai fost prelungită de procurori.
Incidentul în urma căruia fiul lui Nicolae Guţă s-a ales cu dosar penal a avut loc chiar în noaptea de Înviere, într-un club de fiţe din Petroşani, iar tânărul a fost descoperit pe raza localităţii Târgu Jiu şi escortat de poliţişti până în Valea Jiului, ca procurorul de caz să-l poată audia. Totul a pornit de la avansurile pe care Nicolae Guţă junior i le-a făcut unei tinere, dar cum aceasta nu i-a răspuns, manelistul ar fi lovit-o. Victima a susţinut că Nicolae Guţă junior i-ar fi dat cu o sticlă în cap şi ar fi ameninţat-o, iar scandalul a fost aplanat de angajaţii cu paza ai clubului, care l-au dat afară pe manelist. Victima a mers la Spitalul de Urgenţă din Petroşani pentru acordarea de îngrijiri medicale şi apoi i-a făcut plângere penală. Guţă junior a fost plasat de procurori sub control judiciar, măsură pe care a contestat-o fără succes. Totuşi, instanţa de la Petroşani i-a permis manelistului să părăsească judeţul Hunedoara pentru a-şi onora concertele din ţară. Acum, Nicolae Guţă junior nu mai este obligat să se prezinte la Poliţia Petroşani pentru a da cu subsemnatul aşa cum cerea controlul judiciar, după ce a scăpat şi de măsura preventivă. (M. Gânju)

Mesagerul Hunedorean

View Comments

  • scapa si asta in final ca si dobitocul din Lupeni care a lovita o fata in tr-un restaurant din Straja!

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Și-a făcut de lucru fără să aibă idee des­pre ce cuib de viespi deranjează. Bârfitori…

15 ore ago

Bulina albă

Dr. Gheorghe Firczak, preşedintele UCRR Pentru organizarea unui simpozion dedicat Revoluției Române din 1989, ce…

15 ore ago

Bulina neagră

Gabriel B., din Petroșani Pentru că este acuzat de comiterea infracțiunii de lovire și alte…

15 ore ago

Protest spontan al minerilor de la exploatarea Lupeni

O parte dintre angajaţii Minei Lu­peni au protestat spontan în sub­te­ran, miercuri, timp de câteva…

15 ore ago

Locuitorii din comuna Zam au acces la medicul de familie, după 6 ani fără servicii medicale primare

Începând cu data de 1 aprilie, locuitorii comunei Zam și ai localităților învecinate au din…

15 ore ago