Categories: ActualitateFlash

Guru din Apuseni a fost eliberat din arestul preventiv!

Pentru că procurorii nu au adus dovezile necesare, judecătorii l-au pus sub control judiciar pe Fărcaș Ardelean, liderul Asociației „Copiii Soarelui”

 

Adriana Năstase

Liderul spiritual al comunităţii „Copiii Soarelui” din satul Dumbrava de Sus, Fărcaş Ardelean, a solicitat ieri Tribunalului Hunedoara revocarea măsurii arestului preventiv şi punerea în libertate, bărbatul fiind acuzat de comiterea infracţiunilor de şantaj, viol, împiedicarea accesului la învăţă­mân­tul general obligatoriu şi exercitarea fără drept a unei profesii sau activităţi.

Nu există dovezi
Judecătorii de la Tribunalul Hunedoara au decis să-l pună în liber­tate pe Ardelean, înlocuindu-i măsura arestului preventiv cu cea a controlului judiciar pentru 60 de zile, începând din 2 iunie 2022.
Cunoscut şi sub numele de „Guru de la Brad”, bărbatul de 59 de ani a fost adus la sediul Tribunalului Hunedoara, avocatul său, Aurel Moldovan, afirmând că acesta este nevinovat.
„Din punctul meu de vedere, nu este vinovat sub nici o formă. Nu sunt dovedite infracţiunile reţinute în sarcina clientului meu. Măsura aceasta, a ares­tului preventiv, este abuzivă, drept pentru care cred că singura măsură ar fi libertatea, care este o măsură de normalitate”, a spus avocatul Aurel Moldovan.
Referindu-se la învinuirea potrivit căreia copiii din comunitate nu ar fi mers la şcoală, avocatul a menţionat că mi­norii erau înscrişi la şcoli private din California şi Nevada, în Statele Unite ale Americii, precizând că legea nu prevede explicit că un copil român trebuie să urmeze, obligatoriu, o formă de în­vă­ţământ în România.
Cât priveşte acuzaţia de viol, avocatul a arătat că există o singură sesizare de acest fel, făcută în urmă cu şapte ani, dar fără o dovadă.
„Există o singură sesizare de viol a unei părţi vătămate, făcută după şapte ani de zile, care nu este dovedită sub nici o formă. Nu avem un act constatator al unui medic de specialitate, n-avem un raport medico-legal din care să rezulte că (victima, n.r.) a fost violată. Este vorba doar despre o agresiune sexuală. Este o mare diferenţă între o agresiune sexuală şi un viol, şi chiar dacă ar fi fost un viol, nu este dovedit”, a precizat avocatul.
El a adăugat că nu există dovezi nici pentru infracţiunile de exercitare fără autorizaţie a unei profesii sau şantaj.
În cazul în care solicitarea de revocare a arestului preventiv nu va fi acceptată de către Tribunalul Hunedoara, atunci se va depune o altă cerere de înlocuire a măsurii cu cea de arest la domiciliu sau control judiciar.

Înscriși la școli din străinătate
Potrivit avocatului, urmărirea penală în acest dosar a fost extinsă şi faţă de părinţii copiilor care nu erau la şcoală, aceştia fiind acuzaţi că i-ar fi influenţat pe minori să nu participe la cursurile de învăţământ.
Fărcaş Ardelean a fost arestat pre­ventiv pentru 30 de zile pe data de 26 mai, în urma unei acţiuni a poliţiştilor şi procurorilor din Brad, în care au fost efectuate 14 percheziţii, bărbatul fiind acuzat de comiterea infracţiunilor de şantaj, viol, împiedicarea accesului la învăţământul general obligatoriu şi exercitarea fără drept a unei profesii sau activităţi.
Ulterior, Direcţia Generală de Asis­tenţă Socială şi Protecţia Drepturilor Copilului (DGASPC) Hunedoara a soli­citat sprijinul Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) pentru găsirea copiilor şi părinţilor acestora care fac parte din comunitatea „Copiii Soarelui”, după ce 12 minori şi mamele lor au plecat din satul Dumbrava de Sus, unde funcţiona organizaţia.

Cercetări extinse
Cercetările în cazul ”Adi de la Brad” se vor extinde, după ce mai mulți membri ai comunității ”Copiii Soarelui” au fost anunțați că vor avea calitatea de sus­pect în dosar. Aceștia ar putea fi acuzați de rele tratamente asupra minorului, susține avocatul lui Fărcaș Ardelean, cel supranumit ”Guru din Apuseni”.
După ce la data de 14 mai, autoritățile au descins în cătunul Pleșa (comuna Ribița), acolo unde se află membrii comunității ”Copiii Soarelui”, 12 minori cu vârste cuprinse între 4 luni și 12 ani au ajuns la DGASPC Hunedoara.
Aceștia au fost identificați pe baza certificatelor de naștere și s-a constatat că locuiesc cu părinții, au o dezvoltare adecvată vârstei și nu prezintă forme de abuz fizic. Conform DGASPC Hunedoara, copiii nu frecventează forme de învățământ din România, fiind înscriși la o unitate școlară din Statele Unite, așa cum le-au declarat părinții. De ase­menea, cei mici nu erau înscriși la medicul de familie, părinții tratându-i cu produse naturiste, în caz de boală.

”Oamenii din comunitate sunt terifiați”
Aurel Moldovan, avocatul lui Fărcaș Ardelean, spune că oamenii sunt speriați și disperați că au rămas fără copii.
”Oamenii sunt terifiați de modalitatea injustă a organelor de poliție, care au venit cu mascați la fața locului, au intrat abuziv în casele oamenilor. Nu s-au pre­zentat, nu au spus cine sunt, n-au arătat mandatul de percheziție. Procurorul a venit cam la o oră după ce s-a intrat în casele oamenilor.
De ce trebuie să intri în mod abuziv, să le faci poze copiilor, cu ce drept? Și apoi trimiți DGASPC-ul cu 4 mașini: 2 pline cu reprezentanți ai instituției și 2 goale, să le iei copiii din brațe”, a declarat Aurel Moldovan pentru FANATIK.
Situația s-ar putea complica și mai mult, susține avocatul, pentru că unii dintre părinți au fost deja anunțați că vor fi puși sub acuzare pentru rele trata­mente aplicate minorului și împiedi­ca­rea accesului la învățământ al copilului.
”Oamenii care au trăit în comunitate, marea majoritate, adică 5-6 familii sunt citate ca martori. Iar pentru alții s-a pus în discuție începerea urmăririi penale, în calitate de suspect. Acuzațiile sunt legate de împiedicare accesului la în­vățământ și rele tratamente aplicate asupra minorilor.

Mesagerul Hunedorean

View Comments

  • Pai apariția individului înseamna ,eșuarea statului in a avea grija de copii .

Recent Posts

Bulina albă

Iulius Bedea, primarul orașului Simeria Pentru că a fost numit în funcția de președinte interimar…

9 ore ago

Echipa lui Sorin Crai pentru Hațeg! Votul nu e un voucher pentru diferite avantaje, ci o acțiune într-o întreprindere comună

Candidatul PSD la funcția de primar al orașului Hațeg, Sorin Crai (foto) nu se dezminte.…

9 ore ago

Bulina neagră

Petru Cîmpean, primarul comunei Certeju de Sus Pentru că nu a reușit să atragă fonduri…

9 ore ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Spun zvonerii de serviciu că se anunță schimbări mari de tru­pe într-o instituție de la…

9 ore ago

Procurorul care l-a anchetat pe Traian Berbeceanu, achitat definitiv. Va încasa 1 milion de euro, salarii restante

Dosarul „Berbeceanu”, cu inculpați din structurile BCCO și DIICOT Alba Iulia, a ajuns la final…

9 ore ago

Daune mai mici, tot atâția ani de pușcărie

Sentință definitivă în cazul tână­rului Claudiu Nițariu (foto), judecat pentru omor. Magistrații Curții de Apel…

9 ore ago