Spun zvonerii pe la colţuri că un şef de pe la o instituţie de stat este monitorizat de către nevastă în tot timpul în care se află la serviciu. Cârcotaşii povestesc că omul nostru este destul de stresat de asta şi se mai plânge pe la cine apucă. Soţia, spun gurile rele, ar fi foarte geloasă şi de aceea nu-l scapă din ochi pe domnul cu pricina. Nu de alta, dar să nu cumva să calce omul strâmb şi să aibă probleme apoi acasă. Amicii respectivului se distrează de minune de tratamentul pe care e nevoit acesta să-l suporte din partea consoartei. Cică lucrurile au ajuns aici din cauză că domnului îi cam plac femeile. În special cele tinere.