Categories: Gura lumii

Gura lumii 9.07.2015

Păţania unui cetăţean care a apelat la o firmă de curierat rapid este de-a dreptul emblematică pentru felul în care unele firme de specialitate ştiu să-şi servească clienţii. Nerăbdător să intre în posesia unor lucruri de care avea mare nevoie, insul nostru a comandat coletul, încredinţându-l unei firme de transport care s-a lăudat că i-l va aduce drept la uşă, în cel mai scurt timp posibil. Între timp, curierii l-au anunţat să sune la un număr de telefon, pentru a afla informaţii suplimentare. Aşa se face că omul nostru a pus mâna pe telefon şi a sunat…. de mai multe ori, doar că de la celălalt capăt al firului nu i-a răspuns nimeni. Ca să afle după două zile, tot de la ei, de la curieri, că numărul nu mai este valid, iar coletul încă nu ajunsese nici măcar la punctul teritorial al firmei, care are drept siglă un om alergând. Concluzia nu poate fi decât: aşa se întâmplă în situaţiile în care nu ştie stânga ce face dreapta, iar despre rapiditate, ce să mai vorbim.

Conştiinţa politicienilor nu face nici cât o ceapă degerată, iar atunci când sunt momiţi cu tot felul de plăceri trupeşti, nimic nu mai contează pentru ei. Spun gurile rele că un individ „interesat” de viitorul cetăţenilor, dar mai mult de cel mai important post din administraţie, şi-a aranjat traseul astfel încât peste un an de zile să ajungă în fruntea judeţului. În acest scop i-a oferit celui care are acces la uşile mai marilor partidului o vacanţă într-o arie protejată din vecinătatea Mării Negre. Iar de acolo şi până la a influenţa o decizie politică nu a fost decât un pas. Odată ce promisiunea a fost cumpărată, insul nostru a apăsat pedala pentru ca rocada să fie făcută, lucru care crede el că-i va înlesni accederea pe funcţie. Asta, deşi ambiţiosul cu funcţie de vice în alt judeţ este prieten cu cel a cărui decapitare a dorit-o şi care s-a petrecut cu atâta uşurinţă şi fără urme de scrupule.

Mesagerul Hunedorean

Share
Published by
Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Personajul de care vor­bim azi a crezut că dacă are „spate” politic sau pile la…

4 ore ago

Bulina albă

Ștefan Tiriteu, managerul Spitalului municipal Brad La Spitalul Municipal Brad, din județul Hunedoara, Secția de…

4 ore ago

Bulina neagră

S.F., din municipiul Brad Pentru că a fost acuzat că a declanșat un scandal din…

4 ore ago

Primăria Deva caută soluții pentru repunerea în funcțiune a telecabinei de la Cetate

Lucian Ioan Rus, primarul municipiului Deva: Specialiștii Doppelmayr sunt așteptați în două săptămâni pentru a…

4 ore ago

ȘOSELE MAI SIGURE ÎN HUNEDOARA: Scădere istorică a accidentelor rutiere grave și a numărului de victime în primele nouă luni ale anului

Bilanț încurajator pe șoselele din ju­dețul Hunedoara. Numărul acci­den­te­lor rutiere grave, al persoanelor care și-au…

4 ore ago

Scandal cu pumni și amenințări într-un centru comercial din Deva: 5 persoane anchetate, au fost emise brățări electronice pe noua lege a violenței

Un conflict spontan izbucnit într-un centru comercial din municipiul Deva s-a lăsat cu dosare penale,…

4 ore ago