Categories: Gura lumii

Gura lumii 9.07.2012

Furtuna care a lovit zona cu multe lămpaşe la finele săptămânii trecute s-a lăsat cu victime din rândul celor care conduceau lumea interlopă a zonei şi care făceau munţi de bani de pe urma activităţilor ilicite. Vorbesc cârcotaşii că există însă capi care au scăpat de cătuşe, chiar dacă ei sunt poate cei mai importanţi şi au coordonat reţelele de ani de zile. Aceştia sunt politicieni, dar şi purtători de epoleţi, iar activităţile infracţionale desfăşurate de aceştia le-au asigurat banii atât pentru propaganda politică, dar şi pentru a duce o viaţă fără griji. Cârcotaşii spun că presiunile asupra celor care au luptat pentru a-i băga după gratii sunt extrem de mari şi efortul lor va fi anulat de cei în măsură să facă dreptate. Pe linie de partid, s-a trimis deja, de sus, către purtătorii de robă, instrucţiuni şi ordine, de cine se pot apropia şi de cine nu. De spus ar mai fi şi că liderii din umbră ai reţelelor de interlopi sunt din formaţiuni politice aflate în prezent la putere. Împotriva lor sunt probe care i-ar trimite câţiva ani după gratii şi i-ar ejecta din lumea politică.

Tot cârcotaşii din zona cu multe lămpaşe şuşotesc pe la colţurile unei instituţii care se ocupă cu un serviciu vital, că noul şef este încolţit din toate părţile, pentru că este de la un partid care a ajuns aproape inexistent. Cum două formaţiuni care fac o coaliţie şi-au împărţit funcţiile de conducere de la instituţii, la societatea respectivă, cel care a împărţit posturile şi-a pus un apropiat, un colaborator care l-a susţinut şi ajutat în mandatul trecut. Decizia a născut însă discordie în rândul partenerilor, care şi-ar fi dorit să fie al lor postul sau măcar al coaliţiei. Acum fac presiuni foarte mari pentru a-l da cumva jos pe cel ce ocupă scaunul de şef. Cum fac gură de fiecare dată când au ocazia, cel care l-a pus pe apropiatul său pe funcţie se gândeşte cum să facă să rezolve această problemă. Prin urmare, se pare că soluţia găsită este de a-l trece la partidul său cu săgeata în sus, ceea ce, spun cârcotaşii, se va întâmpla în scurt timp.

MesagerulHunedorean

Share
Published by
MesagerulHunedorean

Recent Posts

Jandarmul Marius Nicula a obținut locul I la Competiția de Brazilian Jiu Jitsu a Sistemului Național de Apărare, Ordine Publică și Siguranță Publică

Jandarmul hunedorean a reprezentat cu succes unitatea noastră, precum și Jandarmeria Română, în cadrul competiției…

18 ore ago

Acțiuni ale polițiștilor hunedoreni pentru combaterea infracționalității și creșterea siguranței comunității

*Acțiuni ale polițiștilor hunedoreni pentru combaterea infracționalității și creșterea siguranței comunității*   Polițiștii hunedoreni au…

2 zile ago

Amenajarea unui living perfect funcțional

Livingul este camera pe care o folosesti cel mai mult si pe care o vad…

3 zile ago

COMUNICAT DE PRESĂ. Investiție de peste 28 de milioane de lei pentru un sistem modern de screening și diagnostic la Sanatoriul de Pneumoftiziologie Brad

Sanatoriul de Pneumoftiziologie Brad, instituție aflată în subordinea Consiliului Județean Hunedoara, face un pas decisiv…

3 zile ago