Categories: Actualitate

Gura lumii 9.05.2012

Vorbesc gurile rele că doi şefi de organizaţii judeţene au făcut un pariu în legătură cu candidatura unui membru de partid de ţară mare. Cică zvonerii povestesc că preşedinţii de care vorbim au pariat, unul că respectivul candidat va câştiga postul de primar într-o comună din apropierea reşedinţei de judeţ, iar celălalt, că omul nostru pierde alegerile. Banii pe care au pariat cei doi stau, până la momentul adevărului, la un al treilea preşedinte de organizaţie judeţeană, coleg de alianţă cu pariorii. Cârcotaşii au aflat povestea şi acum, ea circulă nu numai prin comuna cu pricina, glumindu-se pe seama celor doi, care se fac doar că se ceartă şi nu sunt de acord, dar de fapt, realitatea este alta. Ceea ce au mai aflat cârcotaşii este că suma pe care au pus-o la bătaie cei doi preşedinţi este extrem de mică pentru buzunarele lor, dar se pare că jocul i-a animat, pentru ca respectivii şefi să se preteze la un asemenea pariu.

Zvonerii povestesc că zilele trecute, doi prieteni din oraşul cu castel, aflaţi acum în tabere politice diferite, s-au întâlnit, în taină, la un restaurant din localitate şi au stat de vorbă mult timp, pe semiîntuneric. Cârcotaşii susţin că amicii s-au pus pe negociat viitorul post de viceprimar al municipiului respectiv, deşi campania electorală nici măcar nu a început. Cum unul dintre negociatori visează să ajungă viceprimar, după data de 10 iunie, el încearcă să-şi convingă un prieten, care deţine în prezent funcţia respectivă, să-l ajute în demersul său, însă, culmea, cei doi sunt în tabere adverse, iar probabil că şefii lor de partide habar nu au de întâlnirile lor. Pentru ca să nu fie descoperiţi de eventuali spioni din formaţiunile lor politice, ei şi-au dat întâlnire într-un local pe bulevard, dar au stat la o masă mai retrasă, astfel încât să nu dea de bănuit nimănui.

MesagerulHunedorean

Recent Posts

Construcțiile încă se țin bine

Construcţiile încă se ţin bine. Lucrările de construcţii au scăzut în octombrie faţă de septembrie…

4 ore ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vorbesc gurile rele că un personaj din zo­na noastră a făcut o a­facere extrem de…

23 de ore ago

Sector de 5 kilometri al drumului judeţean DJ 672C – modernizat cu aproape 50 de milioane de lei

Lucrările de modernizare a drumului judeţean DJ 672C, pe sectorul cuprins între localitatea Valea de…

23 de ore ago

Bulina albă

Ion Bădin, consilier local Deva Pentru că și-a lansat cartea „În slujba sportului”, un volum…

23 de ore ago

Bulina neagră

P.B., din municipiul Petroșani Pentru că a fost trimis în judecată pentru trafic de droguri.

23 de ore ago

Secția de Obstretică-Ginecologie a Spitalului Județean de Urgență Deva nu se închide pe perioada sărbătorilor de iarnă

După ce managerul Spitalului Jude­țean de Urgență (SJU) Deva, dr. Emil Stoica (foto), a transmis…

23 de ore ago