Categories: Gura lumii

Gura lumii 9.01.2013

Mare bătaie, mare, cică s-ar da pentru un post de director la una din instituţiile deconcentrate ale statului din judeţ. Cel puţin, aşa vorbesc prin târg „sursele” din interiorul celor două partide, care urmează să-şi numească lefegii pe respectivul post. „Sursele” amintite afirmă că problema-i încurcată rău, deoarece, dintr-o tabără, două persoane ţin morţiş să fie înscăunate pe fotoliul directorial de care făceam vorbire, iar în cealaltă tabără, cică sunt trei tovarăşi şi prieteni care emit pretenţii la acelaşi post. Aşa că boşii locali ai celor două partide care împart ciolanul în judeţ sunt la mare încurcătură. Mai întâi, trebuie să lămurească problema în interior, cu ai lor candidaţi, iar apoi să-şi impună candidatul rămas câştigător, în faţa celui propus de partidul aliat. Deci, vă daţi seama ce este pe capul şefilor respectivi în aceste zile. Vă veţi întreba, desigur, de ce este atâta înghesuială pentru acel fotoliu directorial? Păi, noi suntem mici, nu ştim nimic, dar cine-n pod beleşte oaia?

Gurile rele susţin ferm şi cu tărie că un nou cuplu de politicieni locali s-a format recent. Zvonerii dau ca sigură informaţia, mai ales că iubăreţii nu se prea sfiesc să apară împreună. Cică ar fi vorba despre un edil şef şi o membră frumoasă de la uniunea cu trei partide, cei doi fiind deja catalogaţi de către colegii de partid ca fiind cel mai nou cuplu din mediul politic al judeţului. Până aici, nimic nou, numai că amândoi politicienii sunt căsătoriţi de mai multă vreme, având căsnicii care păreau solide până în prezent. Numai că se pare că munca în partid, lungile campanii electorale şi desele deplasări la centru i-au apropiat pe cei doi mai mult decât era normal, de unde şi această dragoste neprevăzută. Cârcotaşii nu ştiu ce se va întâmpla cu acest nou cuplu de politicieni, cert este că ei îşi trăiesc nestingheriţi povestea de dragoste, lăsându-se purtaţi de val. Asta, poate şi pentru că au muncit destul cu politica şi cu problemele care rezultă de aici şi acum, vor să-şi trăiască viaţa, mai ales că sunt destul de tineri amândoi.

 

 

MesagerulHunedorean

Share
Published by
MesagerulHunedorean

Recent Posts

ACȚIUNE INTEGRATĂ PENTRU PREVENIREA ȘI COMBATEREA MIGRAȚIEI ILEGALE, ÎN JUDEȚUL HUNEDOARA

Polițiștii Serviciului Județean de Poliție Transporturi Hunedoara au desfășurat, împreună cu structuri din cadrul IPJ…

15 ore ago

ȘASE PERSOANE REȚINUTE ÎN URMA PERCHEZIȚIILOR DOMICILIARE PRIVIND FURTURILE DE CABLU DIN CUPRU

Polițiștii Serviciului de Investigații Criminale Hunedoara au reținut șase persoane în urma perchezițiilor domiciliare efectuate…

15 ore ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Într-o localitate din zonă nu mai e nici o liniș­te, că s-a ales praful de…

o zi ago

Bulina albă

Eduard Flavius Benea, primarul comunei Vorța Pentru că Vorța face parte dintr-un proiect național de…

o zi ago

Bulina neagră

C.V., din municipiul Hunedoara Pentru că a fost arestat, după ce a încălcat un ordin…

o zi ago