Va fi o lună neagră pentru mulţi mahări din regiunea cu lămpaşe a judeţului, ne spun cârcotaşii, după ce au fost luaţi în vizor pentru că mergeau la fetiţe, dar nu să le colinde, ci să se desfete cu ele. Marea bubă este că fetiţele nu suflaseră în cele 18 lumânări şi treaba asta se lasă cu cătuşe. Aceiaşi bârfitori spun că nişte băieţi, purtători de tomfă şi chipiu, din estul îndepărtat al regiunii minereşti, stau ca pe ace, pentru că au protejat reţeaua care se ocupa de traficul de carne vie. În schimbul protecţiei, băieţii beneficiau de servicii ca la carte, de toată măiestria domniţelor, chiar dacă mai toţi au neveste acasă. Lor li se pregăteşte ceva, mai spun cârcotaşii, un colind tradiţional, însă cântat de această dată de mascaţi.
Rumoare în capitala din regiunea sudică a judeţului nostru, după ce s-a auzit că un individ analfabet are toate şansele să ajungă al doilea şef al urbei. Şi şansele sunt chiar mai mari decât se aştepta cineva, în condiţiile în care cei care decid ocuparea postului sunt majoritari. Pe lângă aspectul că omul a mers la şcoală mai puţini ani decât degetele unei mâini, are şi ceva probleme cu legea, mai spun cârcotaşii, sau mai exact a avut, lucru care nu face deloc cinste unei asemenea funcţii. Numai că jocurile politice nu ţin de cele mai multe ori de promovarea unor oameni integri, competenţi, ci de interesul unei persoane sau a unui grup. Prin urmare, este mai simplu şi comod să pui pe funcţie un analfabet, care-ţi urmează toate indicaţiile, decât să numeşti unul care ştie de învârteli şi ar putea să se opună.
Într-o locuință bine îngrijită, diferența nu stă doar în ordine, ci și în felul în…
Lupta pentru ciolan nu se stinge niciodată în sudul județului, iar când e vorba de…
Medicul Emil Stoica a câștigat, ieri, un nou mandat de manager al Spitalului Județean de…
Lucrările avansează în ritm accelerat pe ultimul lot lipsă al Autostrăzii A1 dintre Margina și…
Complexul de agrement Aqualand Deva va fi închis începând cu data de 1 august 2026…
Lucrările la Școala Primară din Geoagiu au fost finalizate. Proiectul de modernizare a unității…
View Comments
Mai, javrelor nenorocite de pseudo-barbati, minorele cu pricina, nu sunt "domnite", nici "fetite", decat in vocabularul vostru libidinos si scarbos, de pedofili imputiti! Minorele astea sunt COPILE. COPII. "Dezvoltate fizic", se prea poate. Mental, insa, mai ba - doar corupte, si educate prost, de catre o societate condusa de barbati cu mentalitati si nevoi fizice aberante, fix ca ale voastre. Asa ca, nenilor, daca vi se scoala problema cu pricina, cand vedeti o fata de 14-15 ani, care este "dezvoltata fizic" (stiu, ma repet!), NU aveti o reactie NORMALA. Cautati-va la cap! Luati pastile, exista asa ceva! Dar nu le mai numiti "domnite", si nu va mai bateti joc de ele, fiindca, indirect, sustineti abuzul sexual al acestora, inapoiatilor!
Bravo doamna Andreea! Subscriu la tot ce ati spus!
Tocmai de aceea dorim sa fie dati cu nume cei pe care-i numiti "barbati cu mentalitati si nevoi fizice aberante". Ar fi corect sa stie lumea cine sunt "domnii" astia, nu?