Şi-au refăcut brigada de fărădelegi. Este vorba de o grupare de băieţi care se ocupă cu prostituţie, furt, tâlhării şi care a fost spartă în urmă cu ceva vreme de băieţii sub acoperire. Interlopii făceau legea în capitala lămpaşelor şi s-au mutat peste hotare, pentru că era mai bănos şi nici nu erau vizaţi de pândaci. Cârcotaşii spun că indivizii s-au retras către casă acum, odată cu virusul ucigaş care se răspândeşte în toată lumea. Cum nu puteau renunţa la obiceiuri, băieţii au intrat din nou în acţiune. De la scandaluri, ameninţări şi plasarea unor fetiţe la produs şi până la cămătărie, totul face parte din arsenal. Cârcotaşii mai spun şi că pe plan local nimeni nu e interesat să-i verifice. Unul dintre motive ar fi teama, iar celălalt este legat de nişte plocoane primite de unii dintre şefi. Prin urmare, singurii care au ac de cojocul indivizilor sunt tot băieţii din gruparea de combatere.
Gurile rele din localitate nu mai contenesc cu foșnitul pe la colțuri: deși fotoliul de…
Gheorghe Florin Ghețău, profesor în municipiul Lupeni Pentru că este coautor al manualului de Istorie…
Gheorghe I., din Petroșani Pentru că a fost trimis în judecată pentru comiterea infracțiunii de…
Un incident de o gravitate extremă, considerat fără precedent în ultimul deceniu, a avut loc…
Un bărbat din localitatea Uricani a fost condamnat de Judecătoria Petroșani pentru mărturie mincinoasă, după…
O femeie în vârstă de 31 de ani s-a ales cu dosar penal și a…