Unii oameni nu pot să se împace cu ideea că în viaţă nu este totul roz, iar atunci când mai apare un eşec, nu reuşesc să-i facă faţă, să treacă peste el. Este cazul unui fost şef de instituţie publică dintr-o localitate mai răsărită de prin partea centrală a judeţului, care a fost debarcat cu ceva timp în urmă de pe funcţia respectivă. Cică, vorbesc cârcotaşii pe uliţele localităţiii, omul nostru atât de tare a fost afectat de pierderea funcţiei de şef, încât de la o vreme, a început tot mai des să-şi înece amarul în alcool. Că bea omul, n-ar fi mare lucru, deoarece aşa cum spuneam, mai beau şi alţii. În plus, el face ce vrea cu banii lui. Necazul este însă altul, vorbesc cârcotaşii. Cică după ce ia ceva alcool la bord, omul respectiv caută sămânţă de scandal. Şi cum n-are pe cine să-şi descarce nervii, deoarece nu prea are parteneri de dialog de când nu mai este şef, şi-i descarcă pe propria muiere. Vorbesc gurile rele că de atâtea scatoalce câte a încasat în ultima vreme, femeia era cât pe ce să-şi ia lumea-n cap.
Polițiștii Serviciului Județean de Poliție Transporturi Hunedoara au desfășurat, împreună cu structuri din cadrul IPJ…
Polițiștii Serviciului de Investigații Criminale Hunedoara au reținut șase persoane în urma perchezițiilor domiciliare efectuate…
Într-o localitate din zonă nu mai e nici o liniște, că s-a ales praful de…
Eduard Flavius Benea, primarul comunei Vorța Pentru că Vorța face parte dintr-un proiect național de…
C.V., din municipiul Hunedoara Pentru că a fost arestat, după ce a încălcat un ordin…
Consiliul Județean Hunedoara a găzduit, ieri, o ședință de lucru pe tema implementării „Proiectului regional…