Cică pe şoselele judeţului ar circula mulţi conducători auto analfabeţi. Unul dintre ei ar fi un crescător de mioare care nu a păşit niciodată în viaţă peste pragul unei şcoli. Drept urmare, omul nostru nu ştie să scrie şi să citească. În schimb, se plimbă cu maşina toată ziulica şi a dobândit cu acte acest drept. Nu ar fi singurul care beneficiază de astfel de privilegiu fără să-l merite, spun zvonerii. Mai sunt destui ca el care nu ştiu nici măcar să-şi citească numele de pe permisul de conducere.
Se aude prin târg că după ce „conuța penalistă” era să facă implozie când a…
Florin Maxim, antrenor FC Corvinul Hunedoara Pentru că a oferit suporterilor din Valea Jiului un…
Adonis P., din municipiul Vulcan, recidivist Pentru că a fost trimis în judecată după ce…
Spitalul Județean de Urgență (SJU) Deva face un pas major în modernizarea infrastructurii medicale. Consiliul…
Un recidivist în vârstă de 29 de ani va petrece următorii 3 ani în spatele…
Un tânăr descoperit în stare de inconștiență la marginea municipiului Petroșani a fost condamnat de…