Categories: Gura lumii

Gura lumii, 8.06.2018

Spun zvonerii prin târg că un primar de pe la noi are mari probleme. Cică omul nostru ar fi şantajat de către o persoană din localitatea respectivă, ca să câştige mai mulţi bani de la primărie. Când un angajat al instituţiei vrea să facă ceva şi să aducă situaţia aşa cum spune legea, hop, primarul sare ca ars şi ameninţă, speriat fiind că respectivul va scoate pozele şi înregistrările făcute cu primarul nostru. În aceste condiţii, edilul şef tremură tare de tot să nu cumva persoana de care vorbim să scoată tot ce are cu el. Că ar fi sfârşitul edilului. Şi nu numai al lui.

Vorbesc gurile rele că se pregăteşte o debarcare într-o organizaţie politică din judeţ. Cârcotaşii susţin pe la colţuri că lumea e nervoasă tare şi nu mai are răbdare să suporte prostiile făcute de actualul lider. şuşotesc zvonerii prin târg că lucrurile se vor schimba foarte tare şi omul care a condus până acum organizaţia va fi nevoit să predea ştafeta şi să facă un pas înapoi. Cel puţin asta spun surse din organizaţia respectivă care sunt foarte bine informate de fiecare dată. Omul se pare că a aflat vestea şi e tare supărat, însă nu are ce să facă, asta e politica.

Mesagerul Hunedorean

Share
Published by
Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

Șofer fără permis, aflat sub influența alcoolului și cu mașină neînmatriculată, reținut de polițiștii din Lupeni

Un bărbat de 34 de ani, din Lupeni, a fost reținut de polițiști, după ce…

2 ore ago

INTERVENȚIE A POLIȚIȘTILOR DIN HUNEDOARA ÎNTR-UN CAZ DE VIOLENȚĂ DOMESTICĂ

Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Hunedoara au intervenit prompt, în seara zilei de 27 martie…

o zi ago

ACȚIUNI AMPLE ALE POLIȚIȘTILOR HUNEDORENI PENTRU MENȚINEREA ORDINII ȘI SIGURANȚEI PUBLICE

Polițiștii din județul Hunedoara au desfășurat, în data de 27 martie 2026 și în noaptea…

o zi ago

Un bărbat de 49 de ani a fost grav rănit în urma unui accident rutier care s-a produs, în această seară, în orașul Petrila, pe strada Cimpa

În evenimentul rutier a fost implicat un singur autoturism. Echipajele de salvatori de la Detașamentul…

2 zile ago

CONSILIUL JUDEȚEAN HUNEDOARA A CONTESTAT HOTĂRÂREA DE GUVERN PRIN CARE DIRECȚIA SILVICĂ HUNEDOARA VA FI COORDONATĂ DE LA ALBA

Consiliul Județean Hunedoara a declanșat oficial demersurile pentru contestarea Hotărârii de Guvern prin care Direcția…

2 zile ago

O clipă de teribilism. Un risc imens. O viață care se poate termina.

Depășirile periculoase nu sunt doar „manevre riscante” — sunt decizii care pot aduce tragedii. În…

2 zile ago