Un personaj grobian cu limba întărită de la lipiciul de pe afişele electorale şi de la dosul şefilor pe care îi linguşeşte zi de zi, s-a reîntors pe scena politică a unei zone cu multe lămpaşe. Nu că cineva i-ar fi simţit lipsa, însă, respectivul nu s-a întors la marea familie portocalie, pentru că stăpânii lui îl iubesc, ci pentru că este mare nevoie de o limbă tăbăcită bine de super glue, cu care să fie lipite posterele conducătorului mult iubit în campania ce va veni. Respectivul, cunoscut pentru bermudele sale multicolore şi capul gol şi la propriu, dar şi la figurat, spun gurile rele că va fi vioara întâi în campanie. În aceste condiţii, susţin cârcotaşii că strategia sa, folosită la campaniile anterioare în zona cu lămpaşe, adică bătutul în miezul nopţii cu bâtele a tuturor lipitorilor de afişe adverşi, va fi mutată şi în centrul judeţului.

Forfotă mare într-o instituţie judeţeană de control, după ce s-a aflat că fostul ei lider, un politician travestit îmbrăcat în trei mantii cu trei culori politice diferite, ar vrea să se reîntoarcă la conducerea instituţiei. Postul este al fratelui vitreg, roşu şi social, conform algoritmului de împărţeală aplicat de cele două mari şi tari formaţiuni aflate în fruntea ţării, iar cel care-l pretinde acum face parte din partidul portocaliu încă nu oficial, ci doar declarativ. Cum deja vâlva a fost creată prin anunţul cu revenirea în funcţie a doctorului ce a mai condus spre dezastru instituţia în cauză, atât şeful ei actual, cât şi angajaţii sunt în culmea disperării. Umblă zvonul, că din cauza căpcăunului, ar fi în stare să urmeze exemplul francezilor de la France Telecom, numai să nu mai aibă de-a face cu el.

MesagerulHunedorean

Share
Published by
MesagerulHunedorean

Recent Posts

Construcțiile încă se țin bine

Construcţiile încă se ţin bine. Lucrările de construcţii au scăzut în octombrie faţă de septembrie…

18 ore ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vorbesc gurile rele că un personaj din zo­na noastră a făcut o a­facere extrem de…

2 zile ago

Sector de 5 kilometri al drumului judeţean DJ 672C – modernizat cu aproape 50 de milioane de lei

Lucrările de modernizare a drumului judeţean DJ 672C, pe sectorul cuprins între localitatea Valea de…

2 zile ago

Bulina albă

Ion Bădin, consilier local Deva Pentru că și-a lansat cartea „În slujba sportului”, un volum…

2 zile ago

Bulina neagră

P.B., din municipiul Petroșani Pentru că a fost trimis în judecată pentru trafic de droguri.

2 zile ago

Secția de Obstretică-Ginecologie a Spitalului Județean de Urgență Deva nu se închide pe perioada sărbătorilor de iarnă

După ce managerul Spitalului Jude­țean de Urgență (SJU) Deva, dr. Emil Stoica (foto), a transmis…

2 zile ago