Spun zvonerii pe la colţuri că doi politicieni care şi-au aruncat vorbe grele unul altuia sunt pe cale să se împace. Marele eveniment s-ar putea să se întâmple în scurt timp, la începutul anului viitor. Când au aflat cârcotaşii una ca asta au fost tare uimiţi, dar apoi şi-au spus că în lumea politicienilor totul este posibil. Iar de data asta, e bine că se mai şi împacă între ei, că ne-am săturat de toate prostiile pe care le fac. Gurile rele şuşotesc că nu toţi sunt însă de acord cu această împăcare, mai ales din partea unuia dintre cei doi politicieni. Dar, lucrurile merg pe repede înainte şi totul este pregătit pentru marele eveniment.
Stadionul din Petroșani intră într-o nouă etapă. Astăzi a fost prezent la Petroșani Președintele Consiliului…
Poliția orașului Petrila a fost sesizată, în data de 3 aprilie, în jurul orei 18:00,…
La data de 1 aprilie 2026, un bărbat în vârstă de 58 de ani, din…
Vorbesc gurile rele că o duduie a fost împinsă să candideze pentru o funcție importantă,…
Corneliu Birtok-Băneasă, inventator Pentru că a organizat o ediție plină de creativitate, a Salonului Internațional…
M.R., din municipiul Hunedoara Pentru că a fost arestat, după un episod de violență domestică.