Categories: Gura lumii

Gura lumii, 7.10.2019

Sejurul petrecut în celulă n-a învăţat-o minte. O cucoană care a avut mari probleme din cauză că-i mergea gura şi se lăuda peste tot cât de influentă este, dar mai ales ce poate rezolva ea, nu şi-a băgat minţile în cap. Gurile rele spun că domniţa a revenit la metehnele ce au făcut-o să-şi petreacă o vară întreagă într-o celulă de doi pe doi. Prin urmare, bârfitorii spun că a cerut unui client o sumă frumuşică de bani pe motiv că-i va împărţi pe unde ”trebuie” iar el va avea câştig de cauză într-o dispută. Cârcotaşii mai spun că respectivul client a refuzat să plătească şi s-a lăsat în voia sorţii, mai ales că ştie că are dreptate. Problema este că se teme acum ca domniţa să nu intervină tocmai pentru ca el să piardă. În aceste condiţii, mai spun bârfitorii, individul se gândeşte serios să o denunţe pe cucoană.

Un politician care se lăuda în gura mare că este aproape de popor şi din acest motiv şi-a ales partidul, spun gurile rele că va ajunge la o nouă formaţiune politică. Una nou înfiinţată şi formată în mare parte din traseişti politici. Omul, care a fost preşedinte de organizaţie într-o zonă cu multe lămpaşe, se va înscrie în partid şi va fi lansat în cursa electorală de anul viitor. A mai avut tentative de a ocupa prima funcţie în urbea în care s-a născut, însă toate au fost sortite eşecului. Şi-a spus că încercarea moarte n-are şi este gata să mai scoată ceva bănuţi din ceea ce a agonisit cât s-a aflat în barca puterii. Apropiaţii lui l-au sfătuit să stea în banca lui şi să bage la teşcherea tot ce adună acum, sau mai bine să dea săracilor ce are de gând să arunce pe campanie. Omul nu-i ascultă şi este convins că de această dată va ieşi victorios.

Mesagerul Hunedorean

Share
Published by
Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

S-a pus de o alianță a săracilor cu duhul. Gurile rele din capitala regiunii cu…

3 minute ago

Bulina albă

Timeea Ștefănescu, sportivă din municipiul Vulcan Pentru că a obținut două medalii de argint și…

4 minute ago

Bulina neagră

Dănuț R., din municipiul Lupeni Pentru că a fost trimis în judecată de către procurori,…

4 minute ago

Primăria Șoimuș, bună de plată!

Au primit bani pentru refacerea comunei după calamități, dar i-au folosit pe altceva Primăria Șoimuș…

5 minute ago

Motivele pentru care anchetatorii lui Traian Berbeceanu au fost achitați de judecători. „Modalitatea în care și-au exercitat atribuțiile a fost una extrem de deficitară”

Procurorul Ioan Mureșan (foto dreapta), achi­tat pentru abuz în serviciu, repre­siune nedreaptă și fals intelectual,…

6 minute ago

Conducerea din Dobra a dat lovitura, din nou

Magdalena Șerban Odată utilizată, apa potabilă devine apă uzată. Sistemul de canalizare este folosit pentru…

10 minute ago