O instituţie judeţeană de prim rang, de la care lumea are pretenţii, nu stă deloc bine la capitolul curăţenie. Gurile rele vorbesc că grupul sanitar de la etajul imobilului de care facem vorbire a căzut pradă mizeriei şi nepăsării. Să fi fost doar un moment de scăpare al însărcinatelor cu mopul sau situaţia se păstrează la fel în fiecare zi, asta numai angajaţii de acolo o ştiu. Cert este că în momentul cu pricina bucăţile de hârtie igienică şi alte resturi tronau maiestuos pe gresie, iar o altă cantitate impresionantă căptuşea WC-ul. Cert este că la un asemenea nivel, numai aşa ceva nu te aştepţi să găseşti.
Peste 100 de familii şi persoane singure, din municipiul Deva, care beneficiază de supliment pentru…
Primăria Municipiului Deva și Centrul Cultural „Drăgan Muntean”, organizează în perioada 9–10 octombrie 2026, cea…
Iulius Gelu Bedea (foto) și-a înaintat demisia din funcția de manager interimar al Spitalului de…
Volumul lucrărilor de construcții din România a crescut cu 11,2% în primele șapte luni din…
113 cupluri din oraşul nostru care anul acesta împlinesc 50 de ani de căsnicie au…