Categories: Gura lumii

Gura lumii 7.06.2013

Vorbeşte lumea prin târg că, în urma reabilitării unui important obiectiv din judeţ, mai multe lucruri din incinta acestuia au luat calea centrelor de colectare a fierului vechi. Cică muncitorii care au executat lucrările s-au gândit să-şi facă un ban în plus şi să profite de faptul că aveau la dispoziţie o grămadă de cadre metalice pe care nu mai aveau la ce să le folosească, aşa că şi-au chemat, într-o noapte, o gaşcă de prieteni, şi după ce le-au făcut bucăţi, le-au şi dus la centre, unde le-au valorificat. Asta, deşi fostele construcţii metalice ar fi trebuit să rămână ale primăriei care deţine obiectivul şi în nici un caz să nu fie vândute pe sub mână celor care fac afaceri cu fierul vechi.

Spun gurile rele că după ce a fost înfiinţat cu mare tam-tam, serviciul ce ar trebui să ne scape de patrupedele de pe străzi se dovedeşte a fi, pe zi ce trece, un tot mai mare fâs. Asta, pentru că, în timp ce oamenii trăiesc, în tot judeţul, printre haitele tot mai numeroase de maidanezi, cei care lucrează în cadrul acestui serviciu sunt de negăsit. La numărul de telefon fix la care pot fi făcute sesizări nu răspunde nimeni niciodată, iar numărul de mobil destinat cetăţenilor nu este nici măcar alocat. Şi uite aşa stau oamenii şi se întreabă dacă ideea de a scăpa de câinii vagabonzi e doar un vis ce nu va deveni niciodată realitate, iar serviciul ăsta e plătit degeaba, sau dacă mai există vreo speranţă şi pentru ei.

MesagerulHunedorean

Share
Published by
MesagerulHunedorean

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Se aude prin târg că du­pă ce „conuța penalistă” era să facă implozie când a…

14 ore ago

Bulina albă

Florin Maxim, antrenor FC Corvinul Hunedoara Pentru că a oferit suporterilor din Valea Jiului un…

14 ore ago

Bulina neagră

Adonis P., din municipiul Vulcan, recidivist Pentru că a fost trimis în judecată după ce…

14 ore ago

Investiție de peste 5 milioane de lei din fonduri europene: Laboratorul de microbiologie al SJU Deva a fost complet modernizat

Spitalul Județean de Urgență (SJU) Deva face un pas major în modernizarea infrastructurii medicale. Consiliul…

14 ore ago

Tânăr găsit inconștient la volan, condamnat la închisoare cu executare după ce a procurat droguri din Lupeni

Un tânăr descoperit în stare de in­conștiență la marginea munici­piu­lui Petroșani a fost condamnat de…

14 ore ago