Categories: Gura lumii

Gura lumii, 7.05.2019

Cică o angajată cu caschetă din municipiul cu castel şi-a pierdut slujba bine plătită, după ce şefii săi au aflat că l-a sprijinit pe un dealer de droguri să plece din ţară. Zvonerii au aflat şi acum povestesc pe la colţuri că duduia a reuşit să-l informeze pe dealer că va fi arestat, iar acesta s-a făcut rapid nevăzut, fugind peste hotare. Şefii femeii nu-şi explicau cum a putut să fugă infractorul şi s-au întrebat de unde a putut el afla ce i se pregăteşte. Nu a durat mult timp ancheta şi totul a ieşit la iveală. În aceste condiţii, şuşotesc gurile rele, angajata cu pricina a fost dată afară. Nu i-a părut foarte rău, pentru că oricum nu-i plăcea ce face şi era şi prietenă cu infractorul respectiv.

Vorbesc gurile rele prin târg că un edil de pe la noi s-a gândit să renunţe la familie şi să se despartă de soţie. Nu-l mai interesează nici chiar de copiii săi. Cârcotaşii susţin că s-a săturat de atâtea griji şi vrea să fie liber. Atât de liber, încât să poată pleca de acasă fără să dea socoteală cuiva. Zvonerii de serviciu s-au informat şi au aflat că omul nostru trece printr-o fază proastă, probabil o depresie, după ce a muncit foarte mult la primărie. Că o fi oboseală, că şi-a găsit altă parteneră de viaţă, cârcotaşii nu au reuşit să afle, cert este că el susţine că s-a săturat de traiul pe care-l duce în prezent şi vrea să facă mai multe schimbări.

Mesagerul Hunedorean

Share
Published by
Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vorbesc cârcotașii că au început deja ne­gocierile subterane pen­tru o primărie din județ. Cică sunt…

13 ore ago

Bulina albă

Sebastian Buțu, elev în clasa a XI-a la Colegiul Național „Iancu de Hunedoara” Pentru că…

13 ore ago

Bulina neagră

Lucian A. acuzat de furt Pentru că a fost trimis în judecată, fiind acuzat că…

13 ore ago