Disperare printre patronii de unităţi de alimentaţie din sudul judeţului, după ce o cucoană îi ameninţă necontenit. Individa a ajuns de câţiva ani pe o funcţie importantă la o instituţie care se ocupă cu igiena şi a înflorit la portofel imediat de cum s-a instalat în fotoliul de conducere. Averea ei creşte de pe urma şantajului şi a taxei de protecţie pe care o încasează lunar. Potrivit bârfitorilor, patronii sunt forţaţi să întocmească diferite planuri cu nişte firme la care este asociată. Preţurile pentru aceste servicii obligatorii sunt triple faţă de alte firme de profil şi cei care au curaj să nu colaboreze cu ea se trezesc cu amenzi şi ameninţări. Tot gurile rele spun că individa a încercat să penetreze şi o societate de utilitate publică şi s-a dus cu gura mare. N-a luat în calcul că şeful ei e mai greu de ”convins” şi a fost scoasă afară cu şuturi în fund.
Investiție de 31,6 milioane de lei pe DJ 687D. În zona de agrement Cinciș s-a…
În urma semnalării prezenţei unui urs, ieri dimineaţă (15.10.2026), în apropierea Castelului Corvinilor, ulterior, seara,…
Un bărbat din Lupeni, șofer de autobuz, a fost depistat în trafic, în timp ce…
Pentru avertizarea populației a fost emis mesaj RO Alert.
Personajul de care vorbim azi a crezut că dacă are „spate” politic sau pile la…
Ștefan Tiriteu, managerul Spitalului municipal Brad La Spitalul Municipal Brad, din județul Hunedoara, Secția de…