Categories: Gura lumii

Gura lumii 6.08.2012

Un fost conducător al purtătorilor de lămpaşe, împreună cu pipiţa lui, spun cârcotaşii, s-a refugiat în vârf de munte, pentru a petrece, în avans, e adevărat, de ziua celor pe care i-a reprezentat odinioară. Gurile rele mai spun că liderul care a ajuns şi în pârnaie pentru actele sale de aşa-zis curaj, şi-a închiriat o cabană întreagă pentru bairamul la care au luat parte oameni importanţi din industria extractivă a zonei. La ospăţ, s-a tratat o revenire în viaţa publică a fostului şef al lămpaşelor, cu ajutorul celor care cârmuiesc întreprinderea. Motivul este unul cât se poate de interesant, doar el ar putea isca un răzbel, ce i-ar convinge pe cei aflaţi în fruntea ţării să nu pună lacătul pe industrie. Rămâne de văzut cât de curate sunt informaţiile cârcotaşilor, însă un sâmbure de adevăr există în toată povestea, dacă ne gândim că purtătorii de lămpaşe  cam de vreun an de zile nu prea mai au un lider care să impună respect.

Disperare printre patronii de unităţi de alimentaţie din judeţul nostru, după ce o cucoană cu funcţie de control îi ameninţă necontenit. Duduia a ajuns de câţiva ani pe o funcţie secundă la o instituţie care se ocupă cu igiena şi a înflorit la portofel imediat de cum s-a instalat în fotoliul de conducere. Gurile rele spun că bunăstarea ei vine de pe urma şantajului pe care-l face la cei pe care îi controlează. Îi obligă să cumpere de la o firmă condusă din umbră de ea diferite lucruri şi să-şi întocmească diverse  planuri tot cu firme la care este asociată. Preţurile pentru aceste servicii obligatorii sunt triple faţă de alte firme de profil şi cei care au curaj să nu colaboreze cu ea se trezesc cu amenzi şi ameninţări. Bunăstarea femeii şefe se vede de la distanţă, dacă la accederea în funcţie avea o maşină comună franţuzească, acum, conduce o limuzină de zeci de mii de euro, bineînţeles, nemţească. Şi-a făcut o cabană de lux într-o staţiune de schi şi şi-a mai tras vreo două case.

MesagerulHunedorean

Share
Published by
MesagerulHunedorean

Recent Posts

Suntem în teren! Intervenim pentru înlăturarea efectelor furtunii care a lovit Hunedoara în această după-amiază şi seară

Vijelia puternică a doborât arbori și a smuls acoperișuri de pe mai multe imobile din…

23 de ore ago

REȚINERE ȘI ORDIN DE PROTECȚIE ÎNTR-UN CAZ DE AGRESIUNE SEXUALĂ ȘI TULBURAREA ORDINII ȘI LINIȘTII PUBLICE

Polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Hunedoara au fost sesizați, la data de 5…

o zi ago

Doi polițiști din Uricani au salvat viața unui copil de doi ani!

Un bărbat de 24 de ani a amenințat cu un cutter un copil de doi…

o zi ago

Ziua Minerului, marcată în Valea Jiului

Ziua Minerului a fost marcată joi în Petroşani, Lupeni, Petrila, manifestările fiind dedicate comemorării grevei…

o zi ago

GURA LUMII

  Supărare mare într-o unitate din regiunea cu lămpașe, după ce o an­gajată și-a făcut…

o zi ago

BULINA ALBĂ

Vasile Laurențiu Sorin, pensionar miner din Petrila, pasionat de fotografie Pentru expoziția „365 de portrete…

o zi ago