Vorbesc gurile rele prin târg că se întâmplă lucruri extrem de grave într-un centru de bătrâni de pe lângă un oraş în care pe vremuri a funcţionat un combinat. Zvonerii au aflat cum stau lucrurile pe acolo şi şuşotesc. Cică pe lângă faptul că bătrânii sunt lăsaţi să rabde de foame, mai sunt şi legaţi de pat. Nici rudele nu-i pot vizita, pentru că nu li se permite acest lucru. Mai mult, cârcotaşii susţin că ar exista suspiciuni că un individ care lucrează acolo, mare prieten cu paharul, le-ar cam înghesui noaptea pe bietele bătrâne. Iar cei care ar trebui să vadă cum merg treburile acolo, ca de obicei, nu fac nimic.

Cică un edil de pe la noi stă zilele acestea şi se gândeşte la oferta pe care i-a făcut-o un coleg. Decizia, susţin zvonerii, este greu de luat, în condiţiile în care omul nostru nu ştie exact cine va avea câştig de cauză până la urmă. Costul hotărârii este mare şi, de aceea, respectivul edil se gândeşte şi pune în balanţă ce câştigă şi ce pierde dacă face pasul respectiv. Cert este că nu a refuzat oferta. El mai are, spun zvonerii pe la colţuri, câteva zile la dispoziţie ca să dea un răspuns dacă face pasul respectiv sau nu.

Mesagerul Hunedorean

Share
Published by
Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vorbesc cârcotașii că au început deja ne­gocierile subterane pen­tru o primărie din județ. Cică sunt…

3 ore ago

Bulina albă

Sebastian Buțu, elev în clasa a XI-a la Colegiul Național „Iancu de Hunedoara” Pentru că…

3 ore ago

Bulina neagră

Lucian A. acuzat de furt Pentru că a fost trimis în judecată, fiind acuzat că…

3 ore ago