Categories: Gura lumii

Gura lumii 5.10.2011

Un lider de sindicat dintr-o localitate cu multe lămpaşe s-a gândit el bine cum să-şi rotunjească veniturile şi a  ajuns la o soluţie salvatoare. Omul nostru şi-a încercat puterile în afaceri, dar a  reuşit să îngroape vreo trei firme făcute cu banii sindicaliştilor, aşa că a renunţat. Acum, lideraşul nici măcar nu mai trebuie să se spetească muncind, după ce a pus în practică o inginerie financiară. Aşa s-a ajuns ca, în contul lui personal, să intre cotizaţiile sindicaliştilor, pe care firma le virează cu conştiinciozitate, tot la indicaţiile sindicalistului şef.

Populaţia dintr-o micuţă localitate hunedoreană şi-a făcut cruci peste cruci şi a înălţat rugi arzătoare către cer, de teamă să nu sară în aer, asta, chiar la îndemnul celor care ar fi trebuit să intervină. Spune gura lumii că un incendiu de vegetaţie a ajuns până lângă o staţie de gaz, iar limbile de foc tot creşteau în intensitate. Aşa că, oamenii au sunat disperaţi după ajutor la cel mai apropiat punct, dar au rămas stupefiaţi când li s-a spus să sune în altă parte, mult mai departe. Şocul a  fost cu atât mai mare, când, la telefon, li s-a recomandat să se roage să nu păţească nimic, iar după mai bine de o jumătate de oră, nici urmă de echipaj de intervenţie. Aşa că, cu frica în sân, localnicii au sărit cu mic, cu mare, ca să stingă incendiul ce le ameninţa chiar vieţile.

MesagerulHunedorean

Share
Published by
MesagerulHunedorean

Recent Posts

Patru tineri acuzati că au dat foc unui scaun din tribuna

Clubul CSM Deva face un anunț important! “În urma incidentului petrecut ieri pe stadionul Stadionul…

13 ore ago

Prima turbină pe gaz a centralei electrice de la Mintia va intra în probe până în iunie

Prima turbină pe gaz a centralei electrice Mass Mintia Power Plant, din localitatea Mintia, va…

15 ore ago

Prezență activă a polițiștilor pentru siguranța comunității

Polițiștii Serviciului de Ordine Publică au desfășurat, în noaptea de 18/19 aprilie a.c., o acțiune…

19 ore ago

Cum te pot afecta jocurile de noroc din punct de vedere mental

Chiar dacă jocurile de noroc ar trebui percepute în special ca o formă de divertisment,…

3 zile ago