Doi demnitari mari şi tari, despre care se aude că ar ajunge printr-o urbe cu multe lămpaşe, sunt aşteptaţi cu plăcinte, berbecuţi la grătar şi băuturi fine de către gazdă. Cârcotaşii vorbesc că toată săptămâna ce a trecut a fost forfotă mare la un local ce aparţine unei firme de stat, e drept, cam în prag de faliment, dar pentru înalţii oaspeţi s-au găsit resurse. Tot pentru invitaţi, tot săptămâna ce a trecut, s-a declanşat o campanie de strângere de fonduri mai ceva ca pentru „Cuminţenia“ lui Brâncuşi. Spre deosebire de operă, pentru demnitari, banii au curs gârlă de la patronii afiliaţi politic. Şi ca să înţeleagă toată lumea de unde şi până unde o aşa vizită importantă, trebuie spus că indivizii vor veni în sudul judeţului pentru a tăia o panglică la o unitate ce se pregăteşte de viitorul copiilor, de care cei doi sunt legaţi. Unul a fost o perioadă scurtă suplinitor, iar celălalt absolvent.
Pentru o coordonare completă și eficientă a misiunii, la nivelul ISU Hunedoara a fost activată…
Polițiștii desfășoară în aceste zile mai multe acțiuni pe drumurile publice, vizând prevenirea și combaterea…
CORVIN FOTOVOLTAIC SRL - societate în faliment, prin lichidator judiciar RELCO ACTIVE SPRL, vinde prin…
În conformitate cu prevederile Hotărârii Guvernului nr. 831/2022 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a…
O acțiune preventivă cu efective mărite, desfășurată aseară în municipiul Hunedoara, a dus la identificarea…
Criza, scumpirile, inflația i-au cam băgat în sperieți pe unii. Așa că, sătul de drumurile…