Categories: Gura lumii

Gura lumii 5.06.2013

Vorbesc oamenii dintr-o comună de pe Valea Mureşului, nu foarte  îndepărtată de reşedinţa de judeţ, că omul care normal trebuie să aibă grijă de aurul verde din zona respectivă, ce aparţine în cea mai mare parte oamenilor din  localitatea amintită, ar fi prăduitorul şef al codrului. Cică el face legea în pădurea respectivă, pădure din care, spun cârcotaşii, s-ar fura ca-n codru. Culmea este, spun oamenii din comună, că paznicul de care  vorbim îşi permite să facă aceste lucruri, deoarece este ajutat chiar de preşedintele asociaţiei căreia îi aparţine pădurea. Şi, se plâng localnicii, deşi au fost făcute de-a lungul ultimilor ani numeroase reclamaţii către oamenii legii, până acum, nimeni nu l-a deranjat pe boactărul pădurii, ceea ce îi face pe oameni să se întrebe, oare cine-l ţine în braţe?

Se aude prin lumea politică din judeţ că un parlamentar dintr-un partid aflat în opoziţie se pregăteşte foarte serios să părăsească formaţiunea pe listele căreia a ajuns în legislativul naţional. Spun cârcotaşii în ale politichiei că respectivul ales este decis sută-n mie să treacă în barca puterii, numai că el aşteaptă momentul cel mai prielnic s-o facă. Adică, atunci când o vor face şi alţi câţiva colegi de-ai săi, ca să nu cadă lumina reflectoarelor numai pe el, ci să se împrăştie şi pe ceilalţi. Şi în plus, să aibă un motiv cât de cât plauzibil, deci, a plecat deoarece n-a avut ce face, pentru că în respectivul partid este mare bulibăşeală. Dar până atunci, adică până va decide să facă pasul de care vorbim, parlamentarul nostru negociază la sânge cu şefii partidului în care vrea să se transfere, ca să fie sigur că nu va fi ţinut doar ca umplutură, pe post de ridicător de mână, ci i se va face şi lui un loc la masa cu bucate.

MesagerulHunedorean

Share
Published by
MesagerulHunedorean

Recent Posts

AMENDĂ ȘI MATERIAL LEMNOS CONFISCAT ÎN URMA UNOR ACȚIUNI DE COMBATERE A DELICTELOR SILVICE

Polițiștii au desfășurat, în data de 16 martie a.c., mai multe activități pe linia prevenirii…

3 ore ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vorbesc cârcotașii că la o firmă care ajută pensionarii în special se întâmplă lucruri u­râte.…

18 ore ago

Bulina albă

David Miklos, membru al echipei RavenTech HD Pentru că a obținut premiul Leadership Award Finalist,…

18 ore ago

Bulina neagră

E.C., din comuna Lăpugiu de Jos Pentru că a fost reținut, fiind cercetat pentru nerespectarea…

18 ore ago

Laurențiu Nistor, președintele CJ Hunedoara: Solidaritatea nu este un slogan. Pentru noi, este responsabilitatea fundamentală a statului față de cetățenii săi

Președintele Consiliului Județean Hu­ne­doara, Laurențiu Nistor, a declarat că dez­voltarea României nu poate fi construită…

18 ore ago

Parcul fotovoltaic de la Hărău e finalizat! Urmează punerea lui în funcțiune

Magdalena Șerban Să ai posibilitatea de la Dumnezeu să folosești resursele date, iar de la…

18 ore ago