Categories: Gura lumii

Gura lumii 5.05.2017

O grupare sportivă dintr-un oraş aflat pe malul Jiului de Est este tot mai aproape să devină cea mai bună din judeţ în cel mai iubit sport al planetei. O performanţă deosebită pentru o urbe măcinată de cunoscutele probleme sociale şi financiare. Titlul i-ar da şansa clubului respectiv să evolueze de la toamnă într-un eşalon superior şi aici, spun cârcotaşii, ar interveni problemele. Spun gurile rele că sportivii şi-ar dori să ajungă acolo, fiind până la urmă meritul lor pentru acest lucru. Însă, cei din conducere se cam codesc şi ar vrea să rămână tot în competiţia judeţeană, fiind conştienţi că la nivelul superior cheltuielile sunt mult mai mari şi ar exista posibilitatea ca echipa să sucombe la un moment dat. Aşa că ar adopta principiul, mai bine fruntaş la sat decât codaş la oraş!

Un scandal mare s-a iscat de curând într-o organizaţie care apără drepturile pălmaşilor ce trudesc prin subteran în mai multe oraşe din sudul judeţului. Cică, spun gurile rele, liderii acestor organizaţii sunt acuzaţi de trădare, fiind de acord ca locurile de muncă ale celor pe care îi reprezintă să se închidă treptat, deşi misiunea lor ar fi fost să se opună acestui fapt. Cârcotaşii mai spun că pentru trădare, respectivii ar fi fost răsplătiţi şi nu cu bani sau alte bunuri, ci cu unele avantaje. Zvonerii şuşotesc că două dintre consoartele liderilor ar fi primit peste noapte promovări în cadrul firmei iar o alta ar fi fost angajată în cadrul marelui colos industrial, deşi în ultimul an, de acolo un număr mare de oameni au rămas fără loc de muncă.

Mesagerul Hunedorean

Share
Published by
Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

BĂRBAT REȚINUT PENTRU 24 DE ORE, ÎNTR-UN DOSAR PENAL PRIVIND VIOLENȚA ÎN FAMILIE

Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Brad au dispus, la data de 3 septembrie a.c., reținerea…

o zi ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Povestesc cârcotașii pe la colțuri că un an­gajat dintr-o instituție a plecat de la muncă…

2 zile ago

Bulina albă

Plutonierul Bogdan Raita, din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Hunedoara, Pentru că a câștigat mai…

2 zile ago

Bulina neagră

D.G., din municipiul Deva Pentru că a fost trimis în judecată pentru trafic de droguri…

2 zile ago