Vorbesc gurile rele că un personaj din zona noastră s-a pus pe bârfit colegii din in­stituție. Omul nostru a reușit, astfel să-și pună în cap un întreg co­lectiv, după ce i-a reclamat pe mai mulți dintre ei taman la Capitală, la șefii cei mari. Cârcotașii șușo­tesc pe la colțuri că respectivul i-a speriat foarte tare pe colegi, care nu știu acum la ce să se aștepte din partea lui. Zvonerii spun că toți îl ocolesc, au plecat și colegii de birou în concediu, iar lucrurile par să fi scăpat de sub control la omul nostru.

Povestesc zvonerii pe la colțuri că o duduie de la noi a făcut o criză de nervi când s-a dus la o petrecere și nu a fost așteptată cu covorul roșu. Cârcotașii de serviciu spun că res­pectiva s-a întors înapoi la mașină când a ajuns la locul faptei și a văzut că nu e scos covorul roșu pentru ea. A dat ordin să se facă ce trebuie și a revenit la petrecere doar după ce a fost totul așa cum a cerut ea. Oamenii s-au crucit când au văzut asemenea aroganță și, dacă nu erau nevoiți să tacă pentru a nu strica sindrofia, o și huiduiau pe duduia cu pricina. Gurile rele susțin că nu e prima oară când respectiva îi pune pe organizatori în situații neplăcute.

Mesagerul Hunedorean

Share
Published by
Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

Orăștie. Prinși în flagrant de polițiști în timp ce forțau un easybox pentru a sustrage colete

Polițiștii hunedoreni au intervenit prompt și au prins în flagrant două persoane bănuite de comiterea…

6 ore ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vorbesc gurile rele că doi amici s-au cer­tat, după ce unul dintre ei nu i-a…

o zi ago

Bulina albă

Dr. Giorgiana Bobouțanu, coordonator transplant Spitalul Județean „Pius Brînzeu” Timișoara Pentru că a participat la…

o zi ago

Bulina neagră

I.U., din municipiul Deva Pentru că a fost trimis în judecată pentru infracțiunea de tentativă…

o zi ago

Un județ curat, dar pe datorie. SUPERCOM are de recuperat 9,3 milioane de lei

Magdalena Șerban Ce ar trebui să facă operatorul de sa­lu­britate c­ând datoriile pentru serviciile ofe­rite…

o zi ago

„Cristale de zahăr”, la Biblioteca Județeană

Biblioteca Județeană „Ovid Densusianu” Hu­nedoara – Deva, cu spri­jinul Consiliului Ju­de­țean Hunedoara, or­ga­nizează în 12…

o zi ago