Nu se liniștește și pace! Gurile rele din regiunea cu lămpașe ne-au șușotit cum că un fost tablagiu, mare amator de cutreierat munții și codrii, a făcut-o iarăși lată. Rezervistul, un veritabil Rambo al pădurii, a fost prins în codru cu două trofee vânate ilegal, dar a scăpat de un dosar penal pentru că îi știa bine pe ”rangerii” din patrulă. Nu este pentru prima dată când i s-a făcut dosar pentru vânătoare ilegală, dar colegii săi de muncă au avut grijă să-l țină în fișet până nu s-a mai putut face nimic cu el. Zvonarii spun că nu degeaba, că au primit și ei din bunătățile capturate de tablagiul refugiat într-o zonă sălbatică a capitalei regiunii cu lămpașe. Acolo are chiar și un mic abator, dar cine să fie interesat de aceste mici ilegalități?
Mare agitație prin birourile dintr-o structură din vestul regiunii cu lămpașe, după ce un meșter priceput la șpăguit – dar cu o doagă lipsă – a decis că e momentul să-și deschidă sufletul. Cârcotașii spun că omul ar fi luat-o puțin pe arătură după ce, de o bună bucată de vreme, ar fi renunțat la medicamentele care-l țineau lucid. Așa că, dacă ne luăm după zvonari, ar fi trimis la o structură anticorupție un carnețel cu toate numele și toate plățile făcute către cei în măsură să-l oprească de la a comite fărădelegi financiare. Gurile rele spun că bișnițarul a notat tot, oră, zi , minut, când și cui i-a dat. Zvonarii noștri spun că acum, prin birourile cu trese, se vorbește doar în șoaptă, iar pe buzele tuturor este o singură întrebare: „Oare m-a pomenit și pe mine?”
O bucată de teren aflată chiar în centrul unei urbe a trecut din proprietatea publică…
Prof. univ. dr. Felicia Andrioni, coordonatoarea unui proiect derulat la Universitatea din Petroșani, dar și…
Alexandru S., din Petroșani Pentru că riscă să ajungă după gratii pentru nerespectarea obligațiilor impuse…
Pe 4 martie 2026 s-au împlinit 49 de ani de la cutremurul devastator din 1977.…
Dezaxatul a prins cățelușul și i-a tăiat cu o foarfecă metalică o ureche și coada.…
Un bărbat din satul Teliucu Inferior a fost condamnat la doi ani de închisoare cu…