Categories: Gura lumii

Gura lumii, 3.08.2012

Umblă vorba că angajaţii unui supermarket din centrul municipiului cu Cetate, de care toată lumea se plânge în ultima vreme, au dat iar cu bâta-n baltă, şi uite aşa, au mai pierdut o parte din clienţi. Cică, spun cârcotaşii, că sunt zile în care, imediat după ce pui piciorul în magazin, te şi izbeşte un miros greu de suportat, de marfă stricată. Asta, cel puţin susţin zvonerii. Aceştia povestesc că în lădiţele de pe stand, fructele de sezon băltesc în suc propriu, iar mucegaiul nu lipseşte nici el din peisaj, motiv pentru care mulţi clienţi au hotărât să nu-şi mai facă acolo cumpărăturile, deoarece riscă să se îmbolnăvească. Gurile rele au aflat că gângăniile mişună pe marfa expusă, iar cumpărătorii au fost nevoiţi să facă stânga-mprejur când au văzut cum stau lucrurile în acel loc. Şi ca să fie treaba oablă, oamenii mai şi sunt momiţi cu tot felul de reclame, care-i trimit la standul respectiv, pentru a beneficia de prospeţimea produselor, la cele mai mici preţuri. Evident, imaginea care-i întâmpină nu seamănă deloc cu cea din reclamă.

Mare supărare s-a abătut pe capul unor bieţi oameni, care pe lângă faptul că au fost tâlhăriţi, au mai fost şi neîndreptăţiţi de legile din ţărişoara noastră. Povestesc zvonerii că, în urmă cu ceva timp, oamenii de care vorbim au fost lăsaţi fără bijuterii, din cauza unui şmecheraş din municipiul cu Castel. Nu mică le-a fost mirarea păgubiţilor, când poliţiştii au reuşit, în scurt timp, să dea de urma tâlharului. Numai că bijuteriile nu erau la el. Nici asta nu a fost o problemă, susţin cârcotaşii, pentru că obiectele de valoare furate au fost găsite şi ele la o casă de amanet. Până aici, nimic surprinzător. Cum era şi firesc, cei care au fost furaţi s-au gândit că îşi vor primi înapoi bijuteriile. Numai că, susţin gurile rele, marfa nu putea să fie dată, gratuit, păgubiţilor, ci trebuia achitată. Adică oamenii trebuiau să cumpere lănţişoarele, inele şi alte obiecte din aur ce le fuseseră furate. N-a contat că ele le aparţin, nici că tâlharul s-a ales cu bani frumoşi de pe urma furturilor, pe care – evident – îi şi cheltuise deja, cei de la casa de amanet n-au vrut în ruptul capului să înapoieze obiectele. Aşa că bieţii oameni au fost nevoiţi să înghită în sec şi să se mulţumească cu faptul că tâlharul a fost arestat.

MesagerulHunedorean

Share
Published by
MesagerulHunedorean

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vorbesc gurile rele că un personaj din zo­na noastră a făcut o a­facere extrem de…

5 ore ago

Sector de 5 kilometri al drumului judeţean DJ 672C – modernizat cu aproape 50 de milioane de lei

Lucrările de modernizare a drumului judeţean DJ 672C, pe sectorul cuprins între localitatea Valea de…

5 ore ago

Bulina albă

Ion Bădin, consilier local Deva Pentru că și-a lansat cartea „În slujba sportului”, un volum…

5 ore ago

Bulina neagră

P.B., din municipiul Petroșani Pentru că a fost trimis în judecată pentru trafic de droguri.

5 ore ago

Secția de Obstretică-Ginecologie a Spitalului Județean de Urgență Deva nu se închide pe perioada sărbătorilor de iarnă

După ce managerul Spitalului Jude­țean de Urgență (SJU) Deva, dr. Emil Stoica (foto), a transmis…

6 ore ago

Polițiștii Biroului pentru Protecția Animalelor Hunedoara – „Moș Crăciun” pentru o familie care nu și-a pierdut speranța

În prag de sărbători, polițiștii Biroului pentru Protecția Animalelor din cadrul IPJ Hunedoara au îmbrăcat,…

6 ore ago