În vârf de munte, la adăpost de controlori, de ceva vreme, funcţionează un laborator de cofetărie, unde se produce tot ce este necesar pentru un ospăţ ca la carte. Nimic n-ar fi ieşit din comun, dacă acesta n-ar funcţiona ilegal şi fără avizele cerute de lege. Dar, mai important, dacă n-ar pune şi sănătatea celor care consumă produsele în pericol. Asta, pentru că majoritatea prăjiturilor şi torturilor nemâncate sunt adunate de pe masa unui ospăţ şi păstrate pentru următorul. Gurile rele spun că laboratorul clandestin aparţine nevestei unui fost mare şef peste purtătorii de lămpaşe, om cu influenţă încă, dar care n-a reuşit să-i ţină pe toţi curioşii la distanţă, iar acum, se ştie de afacere. Zvonul a ajuns şi la urechile inspectorilor abilitaţi, care spun că tot pregătesc un control surpriză la cabana transformată în cofetărie. Însă, verificarea este îngreunată de lipsa de cooperare a restului instituţiilor abilitate să sprijine o asemenea acţiune. De fiecare dată când inspectorii erau echipaţi pentru vremea de munte şi vroiau să purceadă la control, primeau câte un telefon de la colegii care trebuiau să-i susţină şi li se băga câte un motiv copilăresc, de genul că nu-i mai pot ajuta, pentru că fie n-au benzină, fie că bate vântul prea tare.
Ce avem noi aici? Clasica întrebare pe care și-au pus-o niște băieți cu ochii albaștri,…
Romică V., din Petroșani Pentru că a fost trimis în judecată de către procurori pentru…
Alexandru Simina, elev al Colegiului Național „Aurel Vlaicu” din Orăștie Pentru că va reprezenta România…
Locuitorii deserviți de SC Apa Prod SA Deva vor plăti un tarif unic de 6,35…
Tribunalul Hunedoara a dictat pedepse severe cu executare împotriva a doi traficanți de droguri din…
Dosarul tragediei aviatice din 2017 de la aerodromul Săulești, în care un elev pilot de…
View Comments
he, nu cumva se fabrica si niscai prafuri acolo in virf de munte ?