Gura lumii

După ce şi-a făcut de cap cu bâta, ca să arate cine este el, şi-a chemat tăticuţul să-l scape de răspundere. Cam aşa s-ar descrie situaţia în care este un mare purtător de chipiu, ce bate de zor pe la uşile unor instituţii constatatoare, pentru a-i scăpa odrasla de răcoarea unui beci cu gratii la geamuri. Zilele trecute, tăticuţul se dădea peste cap ca să îl convingă pe un tânăr aflat în convalescenţă, după ce fiul său l-a masat cu bâta din simplul motiv că s-a uitat urât la el. Cârcotaşii spun că a şi reuşit într-o oarecare măsură, dar nu suficient, astfel că s-a îndreptat şi către instituţia ce constată vătămările, pentru a-i convinge pe specialişti să mai şteargă de pe hârtie din urmele de bâtă lăsate pe victimă. Aici, încă nu se ştie dacă a avut succes, însă, cârcotaşii mai spun că în final totul se va rezolva în bine, iar odrasla sa va putea să-şi facă de cap în continuare, dacă tăticuţul nu pune piciorul în prag. La fel cum a mai făcut în urmă cu vreo trei ani, când după o corecţie ca la carte şi supraveghere atentă, şi-a liniştit odrasla pentru o bună bucată de timp şi a scăpat-o de patima prafurilor în care căzuse.

În vârf de munte, la adăpost de controlori, de ceva vreme, funcţionează un laborator de cofetărie, unde se produce tot ce este necesar pentru un ospăţ ca la carte. Nimic n-ar fi ieşit din comun, dacă acesta n-ar funcţiona ilegal şi fără avizele cerute de lege. Dar, mai important, dacă n-ar pune şi sănătatea celor care consumă produsele în pericol. Asta, pentru că majoritatea prăjiturilor şi torturilor nemâncate sunt adunate de pe masa unui ospăţ şi păstrate pentru următorul. Gurile rele spun că laboratorul clandestin aparţine nevestei unui fost mare şef peste purtătorii de lămpaşe, om cu influenţă încă, dar care n-a reuşit să-i ţină pe toţi curioşii la distanţă, iar acum, se ştie de afacere. Zvonul a ajuns şi la urechile inspectorilor abilitaţi, care spun că tot pregătesc un control surpriză la cabana transformată în cofetărie. Însă, verificarea este îngreunată de lipsa de cooperare a restului instituţiilor abilitate să sprijine o asemenea acţiune. De fiecare dată când inspectorii erau echipaţi pentru vremea de munte şi vroiau să purceadă la control, primeau câte un telefon de la colegii care trebuiau să-i susţină şi li se băga câte un motiv copilăresc, de genul că nu-i mai pot ajuta, pentru că fie n-au benzină, fie că bate vântul prea tare.