Vorbesc cârcotaşii că ginerele unui fost ministru face treabă bună prin judeţ, adică umblă de nu mai ştie de el, ca să-şi impună firmele sale peste tot. Omul nostru, căsătorit cu fiica fostului ministru, se descurcă extrem de bine, spun gurile rele, mai ales că nu pierde o zi ca să mai încheie alte contracte cu autorităţile locale de prin judeţ. Cică, susţin zvonerii, ginerică al nostru nu se dă în lături să acapareze mai multe domenii de activitate, deşi îi vin sume importante de la o companie cu mulţi mineri, unde este combinat în asigurarea pazei. Numai că aşa e în viaţă, cu cât câştigi mai bine, cu atât vrei mai mult şi nu-ţi mai ajunge. Lucru care, se pare, i se potriveşte de minune şi respectivului ginerică. Gurile rele susţin însă că omului nostru s-ar putea să i se termine butoiul cu miere, în caz că socrul său va fi devorat de cel supranumit Zeus. Nu de alta, dar se vorbeşte că unele din arestările care se petrec acum ar duce către socrul cu pricina.

Un lider interimar de partid are toate şansele să fie măturat din funcţia pe care o ocupă în prezent, din cauză că a intrat în dizgraţia colegilor săi de formaţiune politică. Liderul cu săgeată nu mai este acceptat de ceilalţi membri ai organizaţiei dintr-un oraş cu mineri, motiv pentru care l-au reclamat pe respectivul până sus, la judeţ, nemulţumiţi că el îşi cam bate joc de cei cu funcţii mai mici în filiala pe care încă o conduce. Revolta membrilor din organizaţia de care vorbim, spun gurile rele, nu e fără motiv, deoarece omul nostru are la activ mai multe situaţii tensionate. Chiar şi modul în care acesta a ajuns să conducă organizaţia nu e prea ortodox, dar acum, spun cârcotaşii, persoana respectivă s-ar putea să-şi petreacă ultimele zile pe această poziţie. Zvonerii susţin că omul nostru mai are o singură şansă: să meargă la şeful de partid din judeţ, să-şi pună cenuşă în cap, să-i jure credinţă veşnică, pentru ca acesta să-i acorde sprijin, altfel e ca şi terminat pe linie politică.

MesagerulHunedorean

View Comments

Share
Published by
MesagerulHunedorean

Recent Posts

Polițiștii din Orăștie au emis ordine de protecție provizorii și au reținut doi bărbați în urma unei agresiuni

La data de 26 iulie 2026, în jurul orei 02:07, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului…

o oră ago

Un pui de barză căzut din cuib, salvat de pompieri şi de comunitatea locală din Ţebea

Un pui de barză, care şi-a rupt o aripă după ce a căzut din cuib,…

2 ore ago

Polițiștii din Petroșani au întocmit dosar penal și emis un ordin de protecție provizoriu într-un caz de violență în familie

În noaptea de 27 iulie 2026, în jurul orei 00:24, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului…

2 ore ago

Gura lumii

Panică mare în re­gi­unea sudică a județului! O trupă întreagă de afaceriști, șefi de insti­tuții…

2 ore ago

Bulina albă

Ancuța Iordănescu, președintele Asociației Copii pentru Viitor Pentru caravana educațională „Prânzul comunitar”, proiect care aduce…

2 ore ago

Au spus PAS SCUMPIRII APEI ȘI CANALIZĂRII! Interviu cu directorul general al APA PROD S.A. Deva, ing. Dorin Gligor

De la 1 iulie 2026, locuitorii din mai multe județe ale țării vor scoate mai…

2 ore ago